Guvernul francez a anuntat ca va aloca 200 de milioane de euro pentru a finanta distrugerea productiei excedentare de vin, in incercarea de a sprijini producatorii aflati in dificultate si de a sustine preturile, scrie The Guardian.
Mai multe regiuni viticole importante din Franta, in special din zona Bordeaux, se confrunta cu dificultati din cauza unui mix de probleme, printre care se numara schimbarile in obiceiurile de consum, criza costului vietii si efectele Covid-19.
Scaderea cererii de vin a dus la supraproductie, la o scadere brusca a preturilor si la dificultati financiare majore pentru 30% dintre producatorii de vin din regiunea Bordeaux, potrivit asociatiei locale a agricultorilor.
Fondul initial al UE de 160 de milioane de euro pentru distrugerea vinului a fost suplimentat la 200 de milioane de euro de catre guvernul francez, a declarat vineri ministrul agriculturii, Marc Fesneau, in fata presei.
Banii sunt „meniti sa opreasca prabusirea preturilor si sa-i ajute pe producatorii de vinuri sa poata gasi din nou surse de venit”, dar Fesneau a subliniat ca industria trebuie „sa priveasca spre viitor, sa se gandeasca la schimbarile in randul consumatorilor … si sa se adapteze”.
Regiunea sud-vestica Languedoc, cea mai mare zona viticola a tarii, cunoscuta pentru vinurile sale rosii, a fost puternic afectata de scaderea cererii de vin.
Alcoolul din vinul distrus poate fi vandut companiilor pentru a fi utilizat in produse nealimentare, cum ar fi dezinfectantul pentru maini, produsele de curatare si parfumurile.
„Producem prea mult, iar pretul de vanzare este sub pretul de productie, asa ca pierdem bani”, a declarat Jean-Philippe Granier, de la asociatia producatorilor de vin din Languedoc.
In iunie, Ministerul Agriculturii a anuntat, de asemenea, 57 de milioane de euro pentru a finanta distrugerea a aproximativ 9.500 de hectare de vita-de-vie in regiunea Bordeaux, in timp ce alte fonduri publice sunt disponibile pentru a incuraja cultivatorii de struguri sa treaca la alte produse, cum ar fi maslinele.
Pe langa tendinta pe termen lung a consumatorilor de a se orienta catre bere si alte bauturi, industria a fost grav afectata de pandemia Covid, care a dus la inchiderea restaurantelor si barurilor din intreaga lume, ceea ce a dus la o scadere drastica a vanzarilor.
Cresterile recente ale preturilor la alimente si combustibili, legate de cresterea vertiginoasa a preturilor energiei la nivel mondial si de invazia rusa in Ucraina, au determinat, de asemenea, cumparatorii sa isi reduca cheltuielile pentru bunuri neesentiale, cum ar fi vinul.
Foto: ro.depositphotos.com
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…