externe

Franta va gazdui o conferinta internationala pentru Gaza

Franta va gazdui, pe 9 noiembrie, o conferinta internationala umanitara in beneficiul populatiei civile din Gaza, deoarece incearca sa coordoneze ajutorul umanitar pentru enclava palestiniana asediata, au declarat patru surse diplomatice citate de Reuters.

In timp ce Parisul a oferit sprijin Israelului in urma atacului din 7 octombrie al islamistilor Hamas, a existat o ingrijorare crescanda cu privire la numarul victimelor civile in urma represaliilor.

Conferinta va avea loc la nivel de sef de stat, de guvern si ministru de externe. Vor fi invitate parti interesate precum Egipt, Iordania si tarile arabe, precum si puteri occidentale, europene si membri G20, cu exceptia Rusiei. Vor fi prezente si institutii internationale, inclusiv Organizatia Natiunilor Unite si Liga Araba, precum si organizatii neguvernamentale care opereaza in Gaza, au spus diplomatii.

Autoritatea Palestiniana va fi prezenta, insa Israelul nu, au spus ei, dar va fi informat despre initiativa si activitatea desfasurata la conferinta.
Conferinta va avea ca scop mobilizarea resurselor financiare in mai multe sectoare identificate prin evaluarile ONU si deschiderea unor puncte de trecere a frontierei strict pentru ajutoare umanitare.

De asemenea ar fi in discutie restabilirea aprovizionarii cu apa, combustibil si electricitate, cu conditia ca ajutorul sa nu ajunga la Hamas.

„Conferinta va permite, de asemenea, tuturor participantilor sa faca un bilant al sprijinului care este deja canalizat spre civilii din Gaza, sa evalueze cerintele si sa anunte noi angajamente, fie financiare sau in natura. In plus, conferinta va servi, drept forum pentru reafirmarea obligatiei de a respecta dreptul international umanitar”, potrivit unei note diplomatice vazute de Reuters.

Franta trimite doua portavioane de elicoptere in largul coastei Gaza, in timp ce lucreaza cu autoritatile israeliene si egiptene pentru a gasi o modalitate de a oferi asistenta medicala persoanelor afectate de bombardamentele din zona asediata.

Diplomatii au spus ca va exista o discutie pentru infiintarea unui coridor maritim pentru a transporta ajutor umanitar in Gaza, dar si pentru a vedea cum ar putea fi folosite navele pentru a ajuta ranitii evacuati.

„Nu este clar ce rezultate va aduce conferinta, dar este ceea ce trebuie sa faca Europa”, a spus unul dintre diplomati.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

14 minute ago

Papa Francisc solicita initierea unei anchete care sa stabileasca daca Israelul a comis un genocid in Fasia Gaza

Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…

25 de minute ago

Bloomberg: Coreea de Nord ar putea trimite, in total, in Ucraina peste 100.000 de soldati pentru a-l ajuta pe Putin

Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…

O oră ago

Purtatorul de cuvant al Hezbollah, Mohammad Afif, a fost ucis intr-un atac aerian al Israelului asupra Beirutului

O lovitura aeriana israeliana asupra unei cladiri din centrul Beirutului l-a ucis duminica pe seful…

2 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

37 de minute ago

Premierul Poloniei, Donald Tusk: “Diplomatia prin telefon nu poate inlocui un sprijin veritabil al intregului Occident pentru Ucraina”

"Niciun apel telefonic nu este in masura sa opreasca agresiunea rusa in Ucraina", a declarat…

2 ore ago