Frate, frate, dar economia-i pe bani: bancile de stat din China inaspresc restrictiile la adresa Rusiei de teama sanctiunilor americane

externe

banci, China, sanctiuni, Rusia, Statele Unite, restrictii

Bancile de stat din China inaspresc restrictiile privind finantarea clientilor rusi dupa ce Statele Unite au aprobat sanctiuni secundare impotriva bancilor straine care ajuta Moscova in operatiunile sale militare impotriva Ucrainei.

Potrivit Bloomberg, cel putin doua banci chinezesti au ordonat in ultimele saptamani o revizuire a afacerilor lor din Rusia, concentrandu-se pe tranzactiile transfrontaliere. Bancile vor rupe legaturile cu clientii rusi de pe lista de sanctiuni si vor inceta sa mai furnizeze orice servicii financiare catre sectorul militar rus, indiferent de moneda sau de locul tranzactiilor, au declarat sursele agentiei.

Potrivit acestora, verificarile vor fi extinse la clientii non-rusi care fac afaceri in Rusia sau transfera bunuri critice in Rusia printr-o tara terta. Masura marcheaza o inasprire a restrictiilor impuse de bancile chineze de stat cel putin de la inceputul anului 2022, dupa ce invazia Rusiei in Ucraina a declansat un val de sanctiuni din partea unor tari, inclusiv a Statelor Unite.

Departamentul Trezoreriei SUA a declarat luna trecuta ca va folosi sanctiuni secundare impotriva bancilor care faciliteaza tranzactiile Rusiei pentru achizitionarea de echipamente necesare masinariei sale de razboi, extinzand astfel lupta sa financiara impotriva presedintelui Vladimir Putin.

Aceasta evolutie subliniaza masura in care China se conformeaza sanctiunilor americane, in ciuda opozitiei sale principiale fata de acestea si a promisiunilor sale de a mentine legaturile economice cu Rusia. Guvernul presedintelui Xi Jinping a evitat sa ofere asistenta militara majora Rusiei, chiar daca i-a oferit sprijin diplomatic lui Putin si a extins comertul in domenii care nu sunt interzise de sanctiuni.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: