Frica de puscarie a inculpatului Dragnea Liviu arunca Romania afara din UE. Avertisment al unui important lider politic german
Daca Guvernul Grindeanu nu retrage ordonanta referitoare la modificarea Codului penal, Romania risca sa-si piarda dreptul de vot in UE. Conform Digi24, avertismentul vine de la presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german (Bundestag), Gunther Krichbaum.
Uniunea Europeana are prevazuta aceasta sanctiune pentru cazul in care, intr-o tara membra, exista amenintari sistematice la adresa statului de drept. Procedura nu a fost folosita niciodata, desi Polonia a fost amenintata recent cu suspendarea dreptului de vot pentru incalcarea libertatii presei.
Oficialul german (crestin-democrat) i-a cerut presedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, sa-l convoace urgent pe Sorin Grindeanu la Bruxelles si sa-i ceara sa retraga ordonanta. Gunther Krichbaum apreciaza drept imbucurator faptul ca populatia se opune masurii, calificata de el drept o lovitura data statului de drept. UE trebuie sa fie de partea manifestantilor si sa ii sprijine, mai spune el.
De altfel, deputatul german precizeaza ca situatia din Romania va fi discutata la urmatoarea sedinta a Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.
Un alt avertisment pentru Romania a venit, joi, chiar de la vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a spus ca Romania risca sa piarda fonduri europene.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook