Fugariti de ieseni, lideri PSD Iasi s-au refugiat in sediul PNL. Au fost dati afara si de acolo
Liderii PSD Iasi s-au refugiat, miercuri, in sediul PNL dupa ce au fost huiduiti pe strada de trecatori. Insa au fost dati afara si de acolo.
Presedintele PSD Iasi, Maricel Popa, insotit de un grup de membri ai PSD, incerca sa-i convinga pe cetatenii de pe strada sa-i voteze partidul la alegerile europarlamentare. Insa s-a trezit aprig huiduit.
”Ii claxonau pe strada, oamenii huiduiau, dar erau zeci, sute de oameni, erau ca la orice protest spontan cand vezi pe cineva si vrei sa-l injuri il claxonezi sau il huidui”, a declarat pentru Digi24.ro Costel Alexe, presedintele PNL Iasi.
Acesta a povestit ca omologul sau de la PSD, Maricel Popa, a intrat in sediul PNL, ca sa scape de furia iesenilor, dar el si colegii sai de la PSD au fost dati afara.
„Au stat cateva minute pana au iesit colegii si le-au spus sa paraseasca sediul de partid, ei iesind dupa afara si continuandu-si drumul. Evident ca noi nu puteam sa dam dovada de bunavointa si sa-i primim cu ceai cald. Au intrat si apoi au fost invitati sa iasa afara, dar da, intamplarea este reala. Colegii mei i-au spus ca nu are ce sa cauta, sa iasa din nou sa dea explicatii cetatenilor municipiului Iasi pentru nerealizarile guvernului PSD-Dragnea pentru judetul nostru”, a relatat presedintele PNL Iasi.
Marius Ostaficiuc, seful organizatiei municipale a PSD Iasi, a confirmat ca a intrat in sediul PNL, sustinand insa ca a facut acest lucru din „colegialitate”.
„Noi eram intr-adevar in mars prin oras si, din bun simt si colegialitate politica, am intrat in sediul PNL pentru a saluta. Dumnealor ne-au spus sa nu facem poze in sediu, iar acesta a fost singurul dialog pe care l-am avut cu colegii din PNL. A fost vorba de curtoazie politica. La un moment dat, unul dintre colegii lor aflat pe sediu a avut intr-adevar o expresie mai libertina in ceea ce priveste mesajele pe care ni le-a adresat noua, dar a fost o persoana. Nu ne-am ferit de oameni sau nu am intrat in sediul PNL pentru ca eram agresati”, a declarat Marius Ostaficiuc pentru Adevarul.