Furie in PSD dupa raportul lui Toader: Ministrul Justitiei e chemat la raport pentru ca nu a cerut demisia lui Kovesi
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, privind nemultumirile din PSD referitoare la evaluarea pe care ministrul Justitiei a facut-o activitatii Parchetului General si DNA, ca nu crede ca va fi o problema daca Tudorel Toader va fi chemat la sedinta coalitiei de guvernare pentru a explica raportul.
”Nu domnul Tudorel Toader e supus evaluarii, el a facut o evaluare a ceea ce a insemnat modul in care si-au desfasurat activitatea Parchetul General si DNA. Am avut o discutie azi-dimineata cu dansul pe ceea ce inseamna politici in continuare, si anume punerea in acord a deciziilor Curtii Constitutionale cu Codul penal si Codul de procedura penala”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.
Intrebat daca evaluarea pe care a facut-o ministrul Justitiei va fi discutata in sedinta Comitetului Executiv National al PSD din aceasta saptamana, Grindeanu a spus ca inca nu are ordinea de zi a intalnirii, scrie News.ro.
Totodata, seful Executivului a precizat ca, in cazul in care Tudorel Toader va fi chemat in colitia de guvernare sa explice evaluarea pe care a facut-o, acest lucru nu va fi o problema.
”Daca se considera necesar de catre colitie sau de catre unul dintre partidele care fac parte din coalitie, eu cred ca nu are o problema domnul ministru sa mearga sa explice deciziile pe care le-a luat”, a aratat Grindeanu.
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, miercuri, in conferinta de presa in care a prezentat concluziile evaluarii procurorului general Augustin Lazar si a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, ca nu este oportuna declansarea mecanismului institutional de revocare din functii a acestora.
El a precizat ca evaluarea sefilor celor doua institutii a fost facuta de el, fara niciun fel de presiune si ingerinta si ca nu a verificat solutii din dosare. Toader a sustinut, insa, ca este oportuna „instituirea unei atente monitorizari, a unei obligatii de raportare a activitatii procurorilor de la DNA, DIICOT, PICCJ”, iar aceasta autoritate trebuie exercitata de ministrul Justitiei, fara ingerinte in activitatea procurorului de a da solutii.
Presedintele, PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, ca „nu isi asuma” raportul prezentat public de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, cu privire la activitatea Ministerului Public si a DNA, comentand ironic ca procurorii sefi ai celor doua institutii „tremura de frica” odata cu anuntarea mecanismului de verificare din partea Ministerului Justitiei. Dragnea a mai spus ca nu se pune problema demiterii lui Tudorel Toader, chiar daca este „dezamagit” de raportul acestuia, dar o decizie in acest sens urmeaza sa fie luata de premierul Sorin Grindeanu.
Premierul Sorin Grindeanu a raspuns, joi, criticilor aduse evaluarii facute de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, cu privire la activitatea Ministerului Public si a DNA, afirmand ca raportul a fost facut de persoana care trebuia, ”si nu de catre prim-ministru si nici de catre presedintele Camerei Deputatilor, presedintele Senatului sau presedintele Romaniei”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook