externe

Furie mare in Israel, o fata de 16 ani a fost violata de 30 de barbati. Acestia au stat la coada in fata camerei de hotel a tinerei in stare de ebrietate

Un val de indignare zguduie vineri Israelul dupa presupusul viol al unei adolescente de 16 ani de catre un grup de 30 de barbati intr-un hotel din orasul balnear Eilat, un scandal care a provocat ecouri pana la varful statului, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Adolescenta a depus plangere saptamana trecuta pentru un presupus viol colectiv in care ar fi fost implicati 30 de barbati, a precizat purtatorul de cuvant al politiei israeliene, Micky Rosenfeld. „Doi suspecti au fost arestati in legatura cu un incident anchetat si in care este implicata o adolescenta de 16 ani intr-un oras din sudul tarii”, a adaugat el.

Povestea nu a facut mare valva pana cand presa locala a scris joi ca barbatii au stat la coada in fata camerei de hotel a tinerei in stare de ebrietate, asteptandu-si randul pentru a o viola.

De joi seara, manifestatii spontane au avut loc in diferite orase precum Tel Aviv si Ierusalim, in semn de sustinere a tinerei si pentru a condamna violentele sexuale impotriva femeilor. Vineri a avut loc o manifestatie in orasul Hadera, de unde este originar unul dintre suspecti, in prezenta primarului orasului. „Ceea ce s-a intamplat este foarte prost perceput de locuitorii orasului. Nu vrem sa traim intr-o astfel de societate”, a spus Zvi Gendelman.

Potrivit lui Shani Moran, avocata reclamantei, „aceasta nu se simte bine deloc” si este intr-o situatie „foarte dificila”.

„Nu exista nicio indoiala ca persoanele implicate stiau ca este minora si ca nu-si daduse consimtamantul”, a declarat ea pentru postul public de radio Kan, adaugand ca asteapta ca „politia sa faca lumina in aceasta afacere” si in special in privinta faptului ca evenimentul ar fi fost filmat.

In clasa politica israeliana, condamnarile s-au inmultit de joi. „Este socant, nu exista alt cuvant! Nu este doar o crima impotriva unei tinere, este o crima impotriva umanitatii insesi care merita toata condamnarea noastra”, a comentat prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care a cerut ca „responsabilii sa fie adusi in fata justitiei”.

Presedintele israelian Reuven Rivlin a postat pe retelele sociale o scrisoare pentru a denunta „ororile raportate privind violul colectiv de la Eilat”.

„Agresiunile sexuale, violul, exploatarea sexuala, violentele sexuale sunt pete de nesters (…) care ne distrug ca societate si ne fac nefericiti”, a scris presedintele.

„In fiecare zi, exista 260 de femei care sunt violate in Israel” potrivit datelor oficiale, se revolta Ilana Weizman, de 36 de ani, care a fondat grupul feminist „HaStickeriot”, inspirat de frantuzoaicele care lupta impotriva „culturii violului”.

Potrivit acelorasi date, „o femeie din cinci este violata in Israel in cursul vietii sale”, a declarat ea pentru France Presse.

De circa doua luni de zile, grupul lipeste pe zidurile mai multor orase israeliene sloganuri precum „lo ze lo” („nu inseamna nu” – n.r.) sau „at lo levad” („nu esti singura” – n.r.).

„Trebuie sa incetam sa spunem ca trebuie sa ne protejam fetele, trebuie sa ne educam baietii asupra chestiunii consimtamantului de la cea mai frageda varsta”, a spus ea, adaugand ca si statul trebuie sa sporeasca alocarea bugetara pentru lupta impotriva violentei asupra femeilor si sa nu se multumeasca „sa foloseasca cuvinte mari”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: viol israel

Recent Posts

Jurnalist de investigatii: „Chiar se fac toti ca nu vad? Atat de mare a ajuns cenzura incat sa le fie frica? TV-urile tac de ani de zile”

Cristian Andrei, jurnalistul care in ultimii ani a documentat indeaproape modul in care partidele politice…

17 minute ago

Viktor Orban: „UE ar trebui sa revizuiasca sanctiunile impotriva Rusiei, deoarece acestea mentin preturile ridicate la energie”

Uniunea Europeana ar trebui sa revizuiasca sanctiunile impotriva Rusiei, deoarece acestea mentin preturile ridicate la…

49 de minute ago

Ultimele dorinte bizare ale lui Silviu Prigoana: a cerut sa fie inhumat noaptea, iar sicriul sa-i fie dus la o casa, o biserica si inca intr-un loc, tinut secret de familie

Controversat in viata, afaceristul Silviu Prigoana declanseaza controverse chiar si dupa moartea lui. El nu…

O oră ago

Comisar-sef de la Criminalitate Organizata, trimis in judecata in stare de arest la domiciliu. Este acuzat de fapte foarte grave

DNA a anuntat vineri ca l-a trimis in judecata pe fostul comisar sef Coriolan Andrica…

2 ore ago