Furtuna in PSD dupa infrangerea din Parlament. Taberele s-au incaierat, un lider PSD a fost catalogat drept „bou”

politica

Infrangerea suferita miercuri in Parlament de PSD, cand Opozitia a reusit sa aiba mai multe voturi, anuland astfel intentia PSD ca motiunea de cenzura sa fie votata sambata, a starnit furtuna in PSD. Liderii PSD s-au reunit miercuri seara si s-au certat violent intre ei, acuzandu-se si de tradare.

Surse din PSD au declarat pentru Europa Libera ca Vioricai Dancila nu i-a picat bine esecul de ieri din Parlament.

Infrangerea din Parlament a fost urmata de o sedinta de urgenta in Kiseleff, la cateva minute dupa ce Dancila si-a terminat conferinta de presa pe care a sustinut-o la ora 20.00. Printre participantii la discutii au fost liderii de grup din Camera Deputatilor si Senat, secretarul general al partidului, Florin Iordache si Marcel Ciolacu.

Dancila a inceput sa le ceara socoteala tuturor, atmosfera fiind una foarte incordata, potrivit surselor citate. Premierul fusese informat anterior ca nu vor fi probleme ca votul sa fie sambata si nu se astepta la rezultatul din plen, cand Opozitia a aratat ca are mai multe voturi. Strategia fusese gandita de Florin Iordache, iar liderii de grup erau siguri ca vor avea destui parlamentari in sala pentru a bloca orice tentativa a celor din Opozitie.

Pesedistii au inceput sa se acuze intre ei in primul rand pentru ca nu s-au mobilizat toti oamenii, iar in al doilea rand pentru faptul ca cei prezenti nu au votat toti, existand sincope printre numele grele ale partidului. Primul vizat a fost chiar liderul de grup din Senat, Radu Preda, care, desi in prezent in sala, nu a apare ca a votat.

Senatorul PSD a incercat sa le explice ca nu este obisnuit cu sistemul de vot din Camera Deputatilor, ca el a bagat cartela in aparat, dar nu a apasat destul de tare pentru a se inregistra votul.

„Cum sa fie sef al grupului de la Senat unul care nu stie cum se voteaza? E un bou”, sustine un lider social-democrat. Preda a fost vizat de atacurile mai multor colegi, care i-au transmis acestuia mesaje critice dupa votul din Parlament.

Liderul senatorilor si-a asumat greseala din plen, dar i-a spus premierului ca el a reusit sa mobilizeze senatorii la vot si ca indicatia de vot a fost cea corecta.

Surse din PSD sustin ca social-democratii din Camera Deputatilor il acuza pe Preda ca nici macar acest lucru nu a reusit.

„Noi avem 68 de senatori, dar au fost probleme mari la vot. De ce nu au votat Teodorovici, Stanescu, Arcas, Andronescu, Preda, oameni care erau in sala. Cum sa spui ca nu ai avut cartela de vot la tine cand discutia din plen a durat mai bine de jumatate de ora. Sa explice de ce au lipsit oameni, de ce nu au votat”, este pozitia unui deputat social-democrat.

Paul Stanescu a declarat ieri pentru Europa Libera ca nu a votat „din greseala”. Ecaterina Andronescu le-a spus colegilor ca si-a uitat cartela, desi ea a fost prezenta in sala de plen pe toata perioada discutiilor privind ziua in care se voteaza motiunea de cenzura.

Cei din Senat, spun ca problema de mobilizare a fost in Camera Deputatilor, PSD avand, in total, 26 de absenti. Deputatul PSD de Ialomita, Andrei Pop a decis sa se abtina de la vot, desi ordinul dat de partid era altul.

Viorica Dancila le-a cerut liderilor din Parlament sa discute cu fiecare parlamentar in parte inaintea motiunii de cenzura, iar cei care pot sa fie intorsi sa fie adusi la ea pentru negociere. Premierul si-a pierdut increderea in puterea de negociere a celor din Parlament si vrea sa se asigure ca face tot ce este posibil sa ramana la Palatul Victoria.

Votul pentru motiunea de cenzura urmeaza sa fie dat joia viitoare, pe motiunea de cenzura existand 237 de semnaturi. Pentru a trece motiunea de cenzura este nevoie de 233 de voturi.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: