Gabriela Firea a chemat PRESA sa-i faca poza la catafalcul Reginei Ana. Ce a declarat jurnalistilor

news

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, declara ca a pretuit-o pe Regina Ana si ca si-ar dori ca romanii sa-si respecte mai mult personalitatile nationale si istoria. Ea s-a aflat vineri la catafalcul Reginei, insa nu ainainte de a chema si presa pentru a o fotografia.

„Am pretuit-o, am cunoscut-o la evenimentele care s-au organizat la Palatul Elisabeta, am fost invitata de Principesa Margareta si cand eram jurnalist si ca senator. Regret foarte mult aceste momente si mi-as dori ca tinerii si nu numai ei, chiar si noi, cei putin mai in varsta, sa ne respectam mai mult personalitatile nationale, valorile istorice si sa pretuim mai mult istoria”, a declarat edilul pentru Agerpres.

„In ceea ce priveste propunerea unor fundatii, organizatii si chiar persoane publice, dar si partide, de a incepe demersurile pentru ca un spatiu public din Capitala sa poarte numele Reginei Ana, am inceput deja aceste demersuri. Asteptam intr-o perioada scurta de timp si avizul de la Comisia de pe langa Prefectura Municipiului Bucuresti astfel incat la umratoare sedinta a CGMB voi prezenta aceasta initiativa si sa dea Dumnezeu ca doamnele si domnii consilieri sa voteze. Nu cred ca vor fi probleme. Mi-as dori foarte mult ca in scurt timp sa putem sa inauguram Piata Reginei Ana unde sa fie si un bust si sa ne aratam si in acest fel recunostinta si aprecierea pentru personalitatile care au marcat istoria noastra”, a mai spus primarul general.

Vineri, romanii continua sa treaca pe la catafalcul Reginei Ana, aflat in Sala Tronului a Palatului Regal. Pana la ora 13,00, circa 2.000 de persoane si-au luat ramas bun de la Regina.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: