Individul care a pipat o politista in civil in Gara de Nord a ajuns in stare de libertate din cauza unor vicii de procedura, anunta autoritatile. Politistii l-au retinut fara sa ii aduca la cunostinta si drepturile pe care le are.
Pe 14 aprilie, in jurul orei 10:20, in incinta Garii de Nord din Bucuresti, in fata farmaciei situate in zona centrala, barbatul a atins-o in mod intentionat pe politista cu mana in zona inghinala, prin pantaloni, iar ulterior a amenintat-o cu acte de violenta fizica.
Retinut ulterior, individullui nu i s-ar fi adus la cunostinta motivele luarii masurii preventive si nici drepturile pe care le detinea in calitate de persoana retinuta, a aratat, marti, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, citat de Antena 3.
„Raportat la situatia de fapt retinuta in actul de inculpare, modalitatea concreta de savarsire si circumstantele personale ale inculpatului, procurorul de caz a apreciat ca nu se impune luarea unei masuri preventive privative sau restrictive de libertate. Astfel, in urma exercitarii activitatii de supraveghere a urmaririi penale, procurorul de caz a dispus revocarea masurii retinerii dispuse fata de suspect, constatand vicii de procedura, respectiv ca suspectului nu i s-au adus la cunostinta motivele luarii masurii preventive si nici drepturile pe care le detinea in calitate de persoana retinuta”, arata Parchetul.
De asemenea, s-a apreciat ca masura controlului judiciar nu este necesara.
O politista in civil a fost agresata sexual, sambata, in Gara de Nord. Cand aceasta si-a scos legitimatia, agresorul a trecut la amenintari.
La data de 14 aprilie 2023, politistii din cadrul Biroului de Politie Transporturi Feroviare Gara de Nord s-au sesizat din oficiu cu privire la savarsirea infractiunilor de agresiune sexuala si amenintare.
In fapt, o femeie, agent de politie in cadrul Biroului de Politie Transporturi Feroviare Gara de Nord, fiind de serviciu in tinuta civila, a fost atinsa in zona intima de catre un barbat, anunta Politia Capitalei.
Dupa ce si-a declinat calitatea, a fost amenintata cu fapte de violenta.
Dupa conducerea la sediul politiei, barbatul a continuat sa ameninte politistii si la un moment dat a incercat sa loveasca pe unul dintre ei.
In urma evenimentului, politistii au continuat urmarirea penala fata de barbat, pentru savarsirea infractiunilor de agresiune sexuala si amenintare si au dispus retinerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetarile sunt continuate de politistii, sub aspectul savarsirii infractiunilor de agresiune sexuala si amenintare, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1.
Barbatul nu are antecedente penale si nu este in Registrul agresorilor sexuali. Nu a fost luata alta masura dupa retinere.
Sindicatul politistilor Europol a venit cu mai multe detalii:
„Chiar daca s-a aflat in stare de soc, politista a efectuat demersurile in vederea retinerii barbatului pana la sosirea colegilor ei. Astfel, si-a declinat calitatea, prezentand legitimatia de serviciu, si i-a comunicat ca actiunea sa reprezinta infractiune.
Barbatul in cauza, dupa ce a auzit ca este politista, a recurs imediat la amenintari si injurii, cerandu-i sa nu cheme pe nimeni la fata locului deoarece in caz contrar o va agresa.
Pana la sosirea in sprijin a celorlate forte de ordine publica, individul a aruncat cu un rucsac catre colega noastra si in repetate randuri s-a indreptat amenintator catre aceasta, ridicandu-si manecile bluzei cu care era imbracat, cu scopul vadit de a o intimida si de a o determina sa renunte la solicitarea sprijinului din partea colegilor sai.
La acest moment intelegem ca barbatul este cercetat in stare de libertate pentru savarsirea infractiunilor de agresiune sexuala si amenintare, cu toate ca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de ultraj.
Este incredibil cu cata usurinta trateaza procurorii astfel de fapte care sunt de natura a incuraja comportamentele unor indivizi cu comportamente deviante. In statul „de drepti” al anului 2023, procurorii considera ca amenintarea adresata unui politist, in cazul prezentat, nu se afla in legatura directa cu exercitarea atributiilor de serviciu.
Asta in contextul in care pentru amenintarea adresata unui judecator aflat in timpul liber, prin intermediul unei scrisori transmise prin fax, in timp record s-a dispus arestarea preventiva a autorului in varsta de 70 ani”, arata Europol.
Vorbind cu reporterii la sfarsitul vizitei sale in Africa de Sud, Printul William a vorbit…
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat joi ca a sarbatorit victoria aliatului sau Donald Trump…
Presedintele ales Donald Trump a anuntat joi ca Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri…
Liderul venezuelean Nicolas Maduro l-a numit pe presedintele rus Vladimir Putin o stea in politica…
Moneda iraniana a scazut miercuri la un minim istoric, in timp ce Donald Trump a…
Guvernul britanic a declarat joi ca a impus cel mai mare pachet de sanctiuni impotriva…