Gardienii lui Firea: 7 televiziuni, 8 posturi de radio si 13 site-uri. Peste 1 milion de euro din banii bucurestenilor
Gabriela Firea beneficiaza de protectie mediatica cumparata din banii bucurestenilor. Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor, a cumparat masiv publicitate de la o multime de institutii media pentru a promova „realizarile” in domeniul sanatatii.
Pe principalele posturi de televiziune, in special pe cele de stiri, ruleaza reclame privind „realizarile” Primariei Capitalei in domeniul serviciilor medicale. Conform unui document publicat de Libertatea, in conturile televiziunilor si a numeroase site-uri au intrat peste un milion de euro de la Firea.
Administratia Spitalelor a cumparat publicitate pentru realizarile sale in valoare de:
1,75 milioane de lei in perioada 15 august 2019 – 15 septembrie 2019.
1,75 milioane de lei in perioada 16 septembrie 2019 – 15 octombrie 2019.
1,70 milioane de lei in perioada 16 octombrie 2019 – 15 noiembrie 2019.
In total, pretul cu TVA este de 5,2 milioane de lei. 7 televiziuni iau grosul banilor. Lor li se adauga 8 statii radio si 13 site-uri.
Pe langa reclamele de la Administratia Spitalelor, Primaria Capitalei a oferit masiv si reclame de la Compania Municipala Consolidari Bucuresti. La costuri similare, cel mai probabil. Reclamele acestea ruleaza in principal la Antena 3, (vezi aici), si pe numeroase site-uri de propaganda ale PSD.