Garsoniera sau debara? In Cluj, o incapere de 11 metri patrati a ajuns sa se vanda cu 34.500 de euro
Clujul era comparat pana acum cu faimosul Dubai, in ceea ce priveste preturile de pe piata imobiliara, dar se pare ca orasul transilvan a depasit lejer mult mai celebrul emirat.
Un clujean s-a luat cu mainile de cap cand a vazut o locuinta de 11 mp, adica o debara mai mare, scoasa la vanzare cu 34.500 de euro. Acesta a comparat pretul cu al unui apartament din Dubai, de 67 de mp, vandut cu 130.000 de euro. ”Aroganta de cluj-napoca (chiar nu pot sa scriu cu litere mari) loveste din nou!!! 3100E/m² / Dubai 1900E/m²!!!”, a comentat Ovidiu.
Problema este ca la Cluj se construieste foarte putin, ceea ce face ca apartamentele existente sa se scumpeasca exagerat. Una dintre soluti iar fi demararea constructiilor in Sopor. Administratia locala spera sa demareze curand lucrarile pentru cel mai modern cartier din Romania.
Potrivit planului, citat de Ziarul de Cluj, Sopor este un cartier care va fi proiectat de la zero. „Pentru prima data, dupa anul 1989, se va planifica initial infrastructura cartierului, iar ulterior autoritatile vor aproba constructia acestuia. In Sopor vorbim de o suprafata de 250 de hectare, pe care se va putea construi dupa ce PUZ -ul va fi aprobat”, scrie publicatia din Cluj Napoca.