General de brigada la doar 38 de ani in Ucraina: „O educatie impresionanta, o vasta experienta de lupta, un patriotism profund”. A primit si titlul de „Erou al Ucrainei”

externe

Seful Statului Major al Fortelor de Aparare Teritoriale Ucrainene este un general de brigada in varsta de doar 38 de ani, Serhii Sobko.

Ministerul Apararii din Ucraina a dat publicitatii o fotografie a generalului care s-a viralizat rapid.  „Erou al Ucrainei Serhii Sobko, general ucrainean. O educatie impresionanta, o vasta experienta de lupta, un patriotism profund. Cu razboinici ca acestia, vom invinge cu siguranta!”, anunta ministerul.

Nascut la 11 iulie 1984 in orasul Lityn, regiunea Vinnytsia, Sobko are si titlul de „Erou al Ucrainei”.

La 27 iulie 2014, locotenent-colonelul Sobko a condus un grup tactic care a actionat in mod concertat cu alte unitati in timpul asaltului dealului Savur Mohyla. Acest punct de sprijin strategic a fost cucerit rapid, cu pierderi minime, datorita actiunilor profesioniste ale locotenent-colonelului Sobko. Fortele armate ucrainene au obtinut prima lor victorie majora asupra inamicului. In iulie-septembrie 2014, unitatea sa a luptat in regiunea Luhansk si a dat dovada de curaj exceptional, profesionalism si servicii exemplare.

Locotenent-colonelul Serhii Sobko a primit titlul de Erou al Ucrainei si Ordinul Steaua de Aur pentru curajul, devotamentul si inaltul profesionalism demonstrat in timpul apararii suveranitatii nationale si integritatii teritoriale a Ucrainei prin Decretul nr. 164/2015 din 23 martie 2015 al presedintelui Ucrainei „Cu privire la conferirea titlului de Erou al Ucrainei lui Serhii Sobko”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: