Germania a trimis Poloniei o cerere de arestare a unui suspect in cazul sabotajului conductelor Nord Stream, dar acesta a reusit sa fuga in Ucraina
Germania a notificat Polonia in legatura cu emiterea unui mandat european de arestare in cazul unui ucrainean suspectat ca a participat la sabotarea gazoductului Nord Stream, insa acesta ar fi parasit deja Polonia, au transmis procurorii polonezi, potrivit Reuters.
Volodimir Z, ar fi reusit sa paraseasca tara deoarece Germania nu a introdus numele acestuia in baza de date cu persoane cautate, au adaugat procurorii.
Conductele Nord Stream 1 si 2, in valoare de mai multe miliarde de dolari, care transportau gaze pe sub Marea Baltica au fost deteriorate de o serie de explozii in septembrie 2022, la sapte luni dupa ce Rusia a lansat invazia Ucrainei.
Anchetatorii germani cred ca Volodimir Z, instructor de scufundari ucrainean, ar fi facut parte dintr-o echipa care a montat dispozitivele care au explodat, au informat ziarele SZ si Die Zeit si postul ARD, citand surse care au dorit sa ramana anonime.
Purtatorul de cuvant al Parchetului National polonez, Anna Adamiak, a declarat ca autoritatile germane au transmis in iunie un mandat european de arestare la Parchetul Districtual din Varsovia pentru Volodymyr Z.
„In cele din urma, Volodymyr Z nu a fost retinut pentru ca la inceputul lunii iulie a parasit teritoriul polonez, trecand granita polono-ucraineana. Trecerea libera a frontierei polono-ucrainene de catre persoana mentionata mai sus a fost posibila deoarece autoritatile germane… nu l-au inclus in baza de date cu persoane cautate, ceea ce insemna ca politia de frontiera poloneza nu avea cunostinte si nici motive pentru a-l retine pe Volodymyr. Z.”, a spus ea.
Germania a declarat ca relatia sa cu Ucraina nu a fost tensionata de ancheta Nord Stream.
Ministerul de Externe al Ucrainei nu a raspuns imediat unei cereri de comentarii. Procuratura federala germana a refuzat sa comenteze informatiile din presa.
Un cuplu casatorit, un barbat si o femeie – tot instructori de scufundari ucraineni – au fost si ei identificati in ancheta Germaniei privind sabotajul, dar pana acum nu au fost emise mandate de arestare pentru acestia, potrivit SZ, Zeit si ARD.
Femeia a declarat miercuri postului de televiziune Welt ca nici ea, nici sotul ei nu au fost implicati si ca se afla la Kiev in momentul atacului.
Exploziile au distrus trei din cele patru conducte Nord Stream, care devenisera un simbol controversat al dependentei Germaniei de gazul rusesc in urma invaziei Ucrainei de catre Moscova.
Rusia a dat vina pe Statele Unite, Marea Britanie si Ucraina pentru explozii, care au oprit in mare masura intrarea gazului rusesc pe piata europeana. Aceste tari au negat implicarea.
Germania, Danemarca si Suedia au deschis investigatii privind incidentul, iar suedezii au gasit urme de explozibili pe mai multe obiecte recuperate de la locul exploziei, confirmand ca a fost un act deliberat.
Investigatiile suedeze si daneze au fost inchise in luna februarie, fara a identifica vreun suspect.
In ianuarie 2023, Germania a perchezitionat o nava care ar fi fost utilizata la transportul explozibililor si a informat ONU ca este posibil ca scafandri antrenati sa fi atasat dispozitive explozive pe conducte, la o adancime de 70-80 de metri.