Germania va reduce ajutorul militar pentru Ucraina la jumatate, incepand de anul viitor. Cum isi justifica decizia
Germania va reduce anul viitor la jumatate ajutorul militar pentru Ucraina, in ciuda unei posibile reveniri la Casa Alba a republicanului Donald Trump, care a amenintat ca, sub conducerea lui, SUA ar putea sista ajutorul militar oferit Kievului in razboiul cu Rusia, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
Astfel, potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ajutorul militar furnizat Ucrainei de Germania va fi diminuat la 4 miliarde de euro, fata de 8 miliarde de euro anul acesta.
Germania estimeaza ca Ucraina isi va putea finanta nevoile militare cu ajutoarele oferite de UE si SUA si cu creditul de 50 de miliarde de dolari oferit de statele G7 si garantat cu veniturile produse de activele rusesti inghetate in Occident in urma sanctiunilor impuse Rusiei. Washingtonul a insistat ca acest credit sa fie acordat rapid, idee agreata de aliatii europeni, astfel incat Ucraina sa nu riste sa ramana fara fonduri anul viitor daca Trump redevine presedinte.
Acesta din urma l-a ales luni sa-i fie vicepresedinte daca castiga alegerile pe senatorul J.D. Vance, care se opune furnizarii de ajutor militar Ucrainei.
Desi Germania este, dupa SUA, a doua tara in ordinea finantatorilor ajutorului militar oferit Ucrainei dupa invazia rusa, ea este criticata pentru ca nu atinge tinta NATO de 2% din PIB pentru bugetul alocat apararii, dar a promis ca va atinge aceasta tinta anul viitor, alocand armatei 75,3 miliarde de euro in proiectul de buget.
Dupa decenii in care a neglijat investitiile in sectorul apararii, Germania va trebui de acum inainte sa cheltuie sume semnificative de asemenea pentru a-si completa stocurile de arme si mai ales de munitii, diminuate considerabil in urma ajutorului oferit Ucrainei, acest ajutor incluzand si trei sisteme antiaeriene americane Patriot.
Un procent de 40% dintre cetatenii germani chestionati intr-un sondaj in luna mai au sugerat reducerea finantarii destinate sustinerii Ucrainei in razboiul cu Rusia, printre solutiile pentru bugetul Germaniei, tara unde o prevedere constitutionala limiteaza marja de manevra a guvernului federal de se indatora.