Ghinea, nou atac dur la adresa sefului DNA: „Omul are o fixatie cu casele din Voluntari. Voineag a cumparat cinci case si a vandut patru. Toate in Voluntari. Apoi, s-a mutat la RA-APPS”

politica

Cristian Ghinea

Departamentul de Politici Publice al USR, condus de Cristian Ghinea, a anuntat marti ca da in judecata Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), acuzand institutia ca a refuzat sa informeze daca procurorul-sef al DNA, Marius Voineag, locuieste sau nu in casa de la stat.

Conform unui comunicat USR, demersul in instanta vine dupa ce, la mijlocul lunii martie, Departamentul de Politici Publice a cerut RA-APPS sa comunice mai multe informatii cu caracter public: daca Marius Voineag beneficiaza de un imobil cu destinatia de locuinta din fondul locativ administrat de RA-APPS; temeiul legal in baza caruia i-a fost atribuit un astfel de imobil; data de la care i-a fost atribuit imobilul; suprafata imobilului si cuantumul chiriei lunare.

RA-APPS a transmis doar un numar de inregistrare a cererii, mentioneaza sursa citata.

„USR a depus, la Tribunalul Bucuresti, o plangere prin care sa oblige RA-APPS sa faca publice beneficiile de la aceasta institutie ale procurorului-sef al DNA. De ce acest demers? Pentru ca Marius Voineag are o adevarata saga imobliara, partial vizibila din declaratiile sale de avere. Omul are o fixatie cu casele din Voluntari, oras lipit de Bucuresti. Voineag a cumparat cinci case si a vandut patru. Toate in Voluntari. Apoi, s-a mutat la RA-APPS. Am decis sa dam in judecata RA-APPS pentru ca refuza sa ne spuna daca Marius Voineag sta in casa de la ei. Am informatia ca, cel putin de anul trecut, Voineag s-a mutat intr-o locuinta de la RA-APPS, cu chirie de la stat”, declara coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea.

USR invoca informatii din declaratia de avere a lui Marius Voineag, potrivit carora acesta a cumparat in 2015 un apartament de 113 mp, prin credit ipotecar pe 35 de ani, in valoare de 120.000 de euro. Dupa trei ani, a vandut imobilul, cu aproximativ 170.000 de euro si, totodata, a dat un avans de circa 40.000 de euro pentru o casa in Voluntari. In 2019, Voineag a achitat creditul ipotecar luat pentru apartamentul din 2015 si a cumparat si imobilul pentru care a dat avansul in 2018, se mentioneaza in comunicat.

„Dupa nici doua luni, in septembrie 2019, il si vinde cu 135.000 de euro, pentru ca anul urmator, printr-un alt credit ipotecar luat de la CEC, in valoare de 625.000 lei, sa cumpere alta casa in Voluntari, de 145 mp si teren de 232 mp. Doi ani mai tarziu, in 2022, Voineag mai ia 100.000 de lei de la CEC si mai cumpara un apartament de 76 mp, tot in Voluntari (nu este mentionat pretul de achizitie). Si, tot in 2022, vinde casa cumparata in 2020 si, potrivit antecontractului de vanzare din declaratia de avere, primeste 500.000 lei (nu se stie daca e toata suma sau doar un avans). In urma acestui ametitor sir de tranzactii imobiliare, Marius Voineag ramane cu apartamentul de 76 mp in Voluntari si cu un profit neprecizat dupa precedentele tranzactii imobiliare”, se mentioneaza in comunicat.

Ghinea considera ca nu este in interesul public ca un procuror care „face afaceri imobiliare” sa beneficieze de locuinta de protocol.

„Ce nu inteleg este cum un procuror care face afaceri imobiliare in Voluntari se muta apoi la RA-APPS. Care e interesul public, al nostru, ca Marius Voineag, care are doua imobile in Voluntari (o casa si un apartament) sa vanda casa si sa se mute la RA-APPS? Zeci de mii de oameni stau in Voluntari si lucreaza in Bucuresti. De ce procurorul-sef DNA trebuie sa stea musai in casa de protocol? Pare un caz paradigmatic pentru ce devine justitia si anticoruptia in putinismul lui Klaus si Marcel: exista legea, dar morala si dreptatea nu mai sunt acolo”, a sustinut Ghinea.

USR reaminteste ca, in luna februarie, deputatul Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la Agentia Nationala de Integritate prin care a cerut institutiei sa clarifice semnele de intrebare ridicate de declaratiile de avere ale procurorului-sef al DNA. Era vizata in special „suma de 500.000 de lei pe care Marius Voineag sustinea ca a primit-o la o petrecere de botez”. Pana in acest moment, ANI nu a comunicat nimic pe aceasta speta, precizeaza sursa citata.

Intr-un articol pe site-ul Comunitatea Liberala, Ghinea a mai anuntat ca „noi vrem sa desfiintam RAAPPS si o vom desfiinta”.

„De ce scriu despre asta? Pentru ca e relevant pentru profilul moral al lui Voineag. Omul se lauda ca e pus la DNA de SRI. Ca e beton. Da, ati citit bine. SE LAUDA.

Am mai scris despre alta chestie la limita din averea sa: un dar de botez de 100.000 de euro.

Si cum suna asta sa vinzi casa din ‘dormitorul’ Bucurestiului ca sa te muti la RAAPPS?

Are o apetenta pentru sperturi care arata ca dracu pentru un procuror sef la anticoruptie. Poate ca pare putin fata de cat fura Ciolacu si miss Buzau a lui sau Robert Negoita, dar e cu totul relevant ca baietii astia au pus sa distruga DNA pe unul complet vulnerabil la atentii si sperturi”, a adaugat Ghinea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: