Ghita mai tranteste una. El cere ambasadorului Romaniei in Olanda sa protesteze fata de „duritatea” politistilor olandezi. Solicitarea, insotita de un link catre un articol din 2017
Deputatul PSD Daniel Ghita a cerut, miercuri, ambasadorului Romaniei in Olanda sa protesteze fata de „duritatea” cu care fortele de politie au intervenit impotriva manifestantilor care se opun unor masuri de restrictii. Ghita a comparat situatia din Olanda cu cea din 10 august 2018 din Bucuresti.
„La #10august ambasada Olandei vocifera impotriva duritatii Jandarmeriei lui Dragniaa. Acum nu mai protesteaza? Dar Ambasada Romaniei in Olanda? Hai, curaj, zi ceva, nene ambasadorule, oricum nu ne primesc in Schengen”, a scris Ghita pe Facebook.
Incercand sa arate cat de brutala a fost zilele trecute politia din Olanda cu protestatarii, Ghita atasat un link catre o stire in limba engleza din 2017.
Politia din Amsterdam a dispersat duminica o ampla manifestatie, neautorizata, impotriva restrictiilor impuse de guvern in contextul pandemiei, a anuntat Reuters.
Potrivit agentiei de presa olandeze ANP, in jur de 2.000 de demonstranti, cei mai multi fara masca de protectie si incalcand regulile de distantare fizica, s-au strans in fata Rijksmuseum din Amsterdam.
Primarul Femke Halsema a emis un ordin de urgenta, autorizand politia sa elibereze piata pentru ca protestatarii au incalcat interdictia ce vizeaza adunarile publice in cel mai recent val al epidemiei de COVID-19.
Media locale au relatat ca majoritatea demonstrantilor s-au conformat dupa ce politia le-a cerut prin megafon sa elibereze piata din fata muzeului. Cu toate acestea, ei au continuat sa marsaluiasca prin centrul orasului si intr-un parc din apropiere, purtand umbrele galbene in semn de opozitie fata de masurile guvernului.
Cateva sute de politisti anti-revolta, dotati cu tunuri cu apa, au fost desfasurati.
Adunari similare neautorizate, descrise de organizatori ca evenimente de ”baut cafea”, au degenerat anterior in tulburari.
Tarile de Jos se afla de pe 19 decembrie intr-un lockown strict, care va dura cel putin pana la mijlocul lunii ianuarie, din cauza propagarii rapide a variantei Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2.