Ghita se plange de „abuzurile” DNA: „Au pus sechestru pe contul de PENSII al mamei”
Deputatul Sebastian Ghita a declarat, luni, in fata sediului Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova, ca ‘pare un fel de razbunare’ ceea ce i s-a intamplat saptamana trecuta, facand referire la extinderea masurii sechestrului dispusa de procurorii DNA in dosarul Hertanu, dar si la interdictia de a parasi Ploiestiul si de a-si exercita functia de parlamentar.
Sebastian Ghita, care s-a prezentat la sediul IJP conform obligatiilor stabilite prin masura controlului judiciar, a precizat ca va merge in cursul acestei zile la DNA pentru a da noi detalii si lamuriri in dosarul Hertanu, dar si pentru a face unele cereri.
‘Voi merge la procurorul Onea sa fac mai multe cereri. Am senzatia ca saptamana trecuta, lucrurile fiind tensionate si agitate, s-au facut multe lucruri de-a valma. Am citit cu rabdare documentele pe care mi le-a pus la dispozitie, am verificat cu atentie acuzatiile. Din pacate, miercuri, cand acuzatiile au fost aduse, nu am avut posibilitatea sa explic si varianta mea si ceea ce cred eu despre acele acuzatii. Sper ca astazi (…) sa ma primeasca si sa ii pot da noi detalii despre subiectul Hertanu. Au aparut noi inregistrari, documente, pozitii si supozitii la dosar si am gasit argumente care sa il faca sa creada ca implicarea mea in chestiunea cu Hertanu nu a fost cea pe care o suspecteaza’, a declarat Ghita.
Ghita a aratat ca nu intelege sensul blocarii conturilor persoanelor cu care el a avut legaturi si ale unor firme, punctand ca aceasta pare o ‘razbunare’.
‘Nu pricep care e sensul blocarii conturilor persoanelor si firmelor pe care eu le-am cunoscut vreodata in viata mea. (…) Astazi, sa sechestrezi conturile unei firme fara un minim de dovezi este un abuz. (…) Imi e in primul rand rusine de oamenii aceia (…). Sa pui sechestru pe contul de pensii al mamei, pe un coafor, pe niste firme cu care nu am legatura pare un fel de razbunare. (…) Tot ce s-a intamplat saptamana trecuta pare un fel de razbunare’, a spus deputatul.
Totodata, Ghita a facut referire la acuzatiile de mituire a electoratului din Republica Moldova, aratand ca nu exista dovezi care sa le probeze.
Procurorii DNA Ploiesti care instrumenteaza dosarul Hertanu au extins, miercuri, urmarirea penala fata de Sebastian Ghita, acesta fiind acuzat, pe langa infractiunea de sprijinire a unui grup infractional organizat, si de savarsirea infractiunilor de trafic de influenta, complicitate la schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, spalare de bani, in forma continuata, evaziune fiscala, in forma continuata, coruperea alegatorilor si efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, in forma continuata.
Totodata, in cazul acestuia anchetatorii au modificat conditiile masurii controlului judiciar, prelungita recent, Sebastian Ghita avand interdictia de a-si desfasura activitatea in functia de deputat, in exercitarea careia a savarsit fapta, si de a parasi Ploiestiul fara incuviintarea prealabila a procurorului.
De asemenea, procurorii au extins si sechestrul asigurator instituit in cazul lui Sebastian Ghita.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook