Ghita, suparat ca nu se poate razbuna pe USR-isti: „Ma jigneste, spune lucruri, dupa care pune telefonul pe mine. Nu pot sa-i fac nimic”

politica

Deputatul PSD Daniel Ghita s-a plans, duminica seara, la B1 TV ca este hartuit in Parlament de parlamentari ai USR si ca „nu pot sa le fac nimic” deoarece este filmat de acestia.

„Ma jigneste, spune lucruri, dupa care pune telefonul pe mine. Nu pot sa-i fac nimic. Asa se intampla in Parlament, in loc sa-si vada de treaba. (…) Cei de la USR imbratiseaza o chestie impotriva fiintei umane, face tot ce se poate impotriva fiintei umane”, s-a plans Ghita la B1 TV, duminica seara.

Deputatul USR Filip Havarneanu a anuntat pe 3 martie ca a fost amenintat de deputatul PSD Daniel Ghita, chiar in Parlament, dupa ce a dat publicitatii o fotografie in care Ghita dormea in plen.

„NU MA VOI LASA INTIMIDAT! E suparare mare in tabara PSD dupa ce l-am surprins pe deputatul Daniel Ghita dormind in Plen, in timp ce se dezbatea proiectul de buget, si pe alti colegi de-ai stimabilului votand la doua cartele.

PSD-istul Ghita este atat de suparat incat a uitat ca nu mai este in ringul de lupta, ci in Parlamentul Romaniei. E drept, luptatorii K1 cunosc ce inseamna onoarea, disciplina si respectul, insa domnul Ghita se crede mai degraba pe stadion. Altfel nu-mi explic de ce recurge la amenintari si limbaj care nu face onoare institutiei pe care o reprezentam.

‘Copile, stai sa vezi ce-ti fac’ – asta mi-a spus astazi colegul de la PSD. Ii transmit si pe aceasta cale ca am mai primit amenintari, nu ma tem si nici nu ma las intimidat.

Asta este schimbarea de care vorbeau liderii PSD: somn in Parlament, vot multiplu si violenta in loc de argumente”, a scris Havarneanu pe Facebook.

Citeste si: Daniel Ghita (PSD) a adormit iar in Parlament dupa ce l-a huiduit pe Citu: „E bun somnicul in plen, domnule Ghita?”

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: