Gimnastul filipinez Carlos Yulo, care a castigat doua medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, s-a intors acasa marti pentru a fi intampinat ca un erou, cu un omagiu televizat la nivel national din partea presedintelui si a donatorilor care au promis bani si cadouri in valoare de peste 1 milion de dolari, inclusiv o casa de vacanta si pranzuri gratuite pe viata.
Victoriile sportivului in varsta de 24 de ani la exercitiul la sol si la sarituri au reprezentat cea mai mare victorie obtinuta vreodata de un atlet filipinez de cand Filipine s-a alaturat Jocurilor Olimpice, in urma cu un secol. Doua boxere filipineze, Nesthy Petecio si Aira Villegas, au castigat medalii de bronz la boxul feminin la Paris, scrie Associated Press.
Euforia provocata de victoriile lui Yulo a oferit un ragaz unei natiuni indelung afectate de saracie, diviziuni profunde si conflicte. Ajunsi la Manila, Yulo si ceilalti sportivi filipinezi care au participat au fost intampinati de admiratori care fluturau steaguri, le intindeau mana pentru strangeri de mana si isi faceau selfie-uri.
Presedintele Ferdinand Marcos Jr. le-a oferit atletilor mentiuni prezidentiale si cate un milion de pesos (17 500 de dolari). Dar Yulo a primit 20 de milioane de pesos (350.000 de dolari) de la Marcos, care a recunoscut dificultatile prin care au trecut sportivii fara „niciun sprijin tehnic oficial din partea guvernului”, o plangere veche.
„Au facut-o pe cont propriu. Desigur, sunt unii care au ajutat, uneori guvernul este capabil sa ajute, dar nu exista o structura oficiala care sa ii ajute pe sportivii nostri”, a spus Marcos, care a promis ca va rezolva aceasta problema.
Banii si cadourile promise separat de alte birouri guvernamentale, magnati de afaceri si corporatii filipineze de top pentru Yulo includ o unitate de condominiu si o casa de vacanta la sud de Manila, in valoare de peste 58 de milioane de pesos (1 milion de dolari). Restaurante renumite au oferit gratuit pizza, inghetata si bufete de pranz si cina pe viata, impreuna cu zboruri interne si internationale gratuite.
Manny Pacquiao, legenda boxului filipinez, care a devenit celebru la nivel mondial pentru castigarea titlurilor la opt categorii de greutate si pentru povestea vietii sale dramatice, a promis sa il recompenseze pe Yulo cu o suma nespecificata de bani.
Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…
Primarul orasului bihorean Marghita, udemeristul Demian Zsolt, care a participat la un eveniment la o…
Doua pisici din Bucuresti au fost aduse de proprietara lor la Spitalul Veterinar de Urgenta,…
Angajatii Fabricii de Arme Cugir au anuntat un miting de protest pentru ziua de joi,…
Pomul de Craciun din Piata Sfatului din Brasov va fi cel mai inalt din Romania.…
Autoritatile vamale au confiscat in 2023 un numar record de produse contrafacute pe piata UE,…