Granicerii Ucrainei au doborat sambata un Su-34 rusesc la Bahmut. Avionul valoreaza 50 de milioane de dolari

externe

Serviciul de Stat al Garzii de Frontiera a Ucrainei [SBGS] a anuntat sambata ca garzile de frontiera au doborat un avion de vanatoare-bombardament Su-34 rusesc in apropiere de Bahmut, in regiunea Donetk.

„Cu o lovitura bine tintita, echipajul unui sistem portabil de aparare aeriana a doborat ‘pasarea’ invadatorilor imediat ce a aparut in apropierea pozitiilor militarilor SBGS”, a mentionat serviciul, citat de Pravda Ucraina.

Granicerii au adaugat ca soarta pilotilor este inca necunoscuta, iar costul avionului distrus este estimat la 50 de milioane de dolari.

Presedintele rus Vladimir Putin va vizita regiunea Donbas „la momentul potrivit”, a declarat sambata purtatorul de cuvant al Kremlinului, referindu-se la zonele ocupate de Rusia in estul Ucrainei.

„Cu siguranta se va intampla la momentul potrivit, deoarece face parte din Federatia Rusa”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agentia de presa de stat rusa TASS.

La 5 octombrie, Putin a semnat masurile de anexare a patru regiuni ucrainene, sfidand dreptul international, aminteste CNN. Teritoriile anexate de Moscova sunt Donetk, Luhansk, Zaporojie si Herson.

Procesul de anexare, care este ilegal in conformitate cu dreptul international, a avut loc dupa asa-zisele referendumuri din aceste regiuni, care au fost respinse in mod universal ca fiind „false” de catre Ucraina si natiunile occidentale.

In timp ce oficialii de la Kremlin sustin ca aceste regiuni apartin acum Rusiei, trupele Moscovei nu controleaza intreaga suprafata a acestor teritorii.

Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: