„Granitele Rusiei nu se termina nicaieri”. Afise uriase in Moscova anunta discursul de marti al lui Putin
Marile orase din Rusia au fost impanzite de afise uriase prin care populatia este indemnata sa urmareasca discursul lui Putin, programat marti in Duma de Stat, la un an de la declansarea „operatiunii speciale”.
„Granitele Rusiei nu se termina nicaieri”, este scris pe o parte dinter afise, alaturi de data de 21 februarie, cand va avea loc discursul lui Putin.
Billboards in Russia ahead of Putin’s address to Russian Federal Assembly tomorrow: „Russia’s border ends nowhere” pic.twitter.com/0cDMb4kyIl
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) February 20, 2023
„Priveste si asculta”, este scris pe alte afise.
Presedintele rus Vladimir Putin isi va sustine discursul anual despre starea natiunii in fata camerelor reunite ale Adunarii Federale (Duma de Stat, camera inferioara, si Consiliul Federatiei, camera superioara) la 21 februarie, cu trei zile inainte de implinirea unui an de la declansarea invaziei ruse impotriva Ucrainei.
„La 21 februarie, presedintele Federatiei Ruse se va adresa Adunarii Federale”, a anuntat intr-o conferinta de presa purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, precizand ca, in discursul sau, Vladimir Putin va aborda „situatia actuala”, in special ofensiva rusa in Ucraina si situatia economica a tarii.
De data aceasta, presedintele rus isi va sustine discursul despre starea natiunii in „Gostinnii dvor”, o sala de congrese situata in apropiere de Piata Rosie si la 150 de metri de Kremlin.
In mod traditional, Vladimir Putin pronunta in fiecare an un discurs despre starea natiunii in fata parlamentarilor rusi, in care face bilantul pe anul care s-a scurs si stabileste noi directii strategice.
In 2022, acest discurs a fost insa anulat, in urma invaziei armatei ruse impotriva Ucrainei.
Dmitri Peskov a indicat ca soldati rusi care participa la operatiunile din Ucraina vor fi „cu siguranta” invitati la discursul din 21 februarie.
Dupa discurs, Kremlinul ar pregati un „mega-miting-concert” cu participarea lui Vladimir Putin, care ar putea avea loc in data de 22 februarie pe stadionul Lujniki, au declarat portalului RBK trei surse familiare cu discutia despre organizarea acestui eveniment.
Un amplu miting-concert a avut loc anterior la Lujniki in 18 martie anul trecut, la aproape o luna de la declansarea razboiului in Ucraina. Ministerul rus de Interne a indicat ca atunci au participat 200.000 de persoane, dintre care cei mai multi erau angajati din sectorul public si studenti, noteaza The Moscow Times.
Dupa cum a sugerat Peskov, Putin ar putea organiza apoi un alt eveniment care fusese amanat, dialogul anual televizat denumit „Linia directa” cu poporul, in cursul caruia raspunde in direct la intrebari din partea publicului.