Grecia: Economia s-a contractat neasteptat, o noua lovitura pentru zona euro dupa ce Germania a intrat in recesiune

externe

Economia Greciei s-a contractat in primul trimestru din 2023, un rezultat care ar putea influenta datele privind zona euro, dupa ce Germania a intrat in recesiune, transmite Bloomberg.

In perioada ianuarie-martie 2023, PIB-ul a scazut cu 0,1% fata de trimestrul patru din 2022, cand se inregistrase un avans de 1,1%, arata datele Autoritatii Nationale de Statistica. Toti cei trei economisti intervievati de Bloomberg anticipau o crestere a economiei elene.

Declinul vine pe fondul scaderii investitiilor, care a compensat cresterea cheltuielilor de consum si a exporturilor.

Joi, Oficiul European pentru Statistica (Eurostat) va publica datele finale privind zona euro, analistii estimand o crestere zero.

Pentru Grecia, perspectivele arata bine, Comisia Europeana si-a dublat estimarile privind cresterea economiei in 2023, la 2,4%.

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) se asteapta la o expansiune a economiei elene de 2,2% in 2023 si de 1,9% in 2024.

Un mandat puternic al premierului Kyriakos Mitsotakis ii va permite sa continue reformele si politica fiscala responsabila, sporind sperantele ca statul elen isi va recastiga ratingul de tip investment-grade (recomandat pentru investitii), pierdut in urma cu 13 ani, apreciaza analistii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: