Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat ca pe canalul Bastroe se depun aluviuni, daca nu sunt facute incontinuu sapaturi si a mentionat ca, in urma masuratorilor, a rezultat ca erau peste sase metri adancime, dar ca acum nu mai sunt efectuate sapaturi. El a declarat ca este bine ca Romania a iesit cu acest subiect, deoarecea informat astfel SUA si Comisia Europeana ca acest subiect reprezinta o linie rosie peste care nu trece.
„Noi am trimis toate acele lucruri la Ministerul Afacerilor Externe, le-am trimis de luni bune. Acolo pe Bastroe, daca nu se sapa incontinuu, se depun aluviuni, mai ales la iesirea din Bastroe, din canal in Marea Neagra. Credeti-ma ca acele aluviuni cred ca s-au depus, s-a sapat”, a explicat Sorin Grindeanu, citat de news.ro.
Intrebat daca au fost facute sapaturi peste media admisa, ministrul Transporturilor a raspuns: „Eu am trimis toate acele lucruri la Ministerul Afacerilor Externe”.
„Venind informatii contradictorii in acea perioada, cand cineva spunea intr-un fel, altcineva in alt fel. Sigur, cei care spuneau ca nu trebuia sa ies, ca sunt putinist si asa mai departe. Eu am trimis toate acele lucruri la cei care se ocupa de tratate internationale si anume la Ministerul Afacerilor Externe, cerandu-le punct de vedere. (…) Am trimis de doua ori, am venit si cu revenire, spunandu-le ca astept punct de vedere. Nu l-au trimis”, a explicat Sorin Grindeanu.
Ministrul PSD a mai fost intrebat care a fost rezultatul masuratorilor.
„Erau peste sase metri adancime. Nu stiu daca in acest moment mai sunt. Nu mai sapa. (…) A fost bine atunci ca cativa am iesit si am spus ca totusi trebuie sa se opreasca, trebuie sa ne asezam la masa. Trebuie sa foloseasca Sulina, fiindca Sulina e singurul canal. Pai au inteles in primul rand Comisia Europeana si Statele Unite, sustinandu-ne. (…) Mai mult, ucrainenii, inclusiv la Galati, la intalnirea precedenta, au cerut si au cerut in mod oficial catre Comisia Europeana sa fie inclus canalul Bastroe, care este suta la suta pe teritoriul ucrainean, nu e nici macar la granita cu noi, cum e Chilia, sa fie inclus in reteaua europeana de transport, adica in TEN-T. Eu am trimis, noi am trimis ca stat ca nu suntem de acord si ca Sulina, sunt lucruri oficiale. (…) E foarte bine ca noi am reactionat atunci pentru ca am constientizat atat Statele Unite ale Americii, cat si Comisia Europeana, ca asta este o linie rosie peste care noi nu trecem. Si in acest moment nu se trece. Si va spun de la masa discutiilor, nu din auzite”, a mai precizat Grindeanu.
Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…
Discursul recent al lui Putin despre „noua ordine mondiala” la Clubul International de Discutii Valdai…
Prim-ministrul Croatiei l-a demis vineri devreme pe ministrul Sanatatii, Vili Beros, deoarece ministrul a fost…
Directorul executiv (CEO) al studiourilor rusesti Mosfilm, Karen Sahnazarov, s-a intalnit cu Putin pe 13…