Guvernatorul statului american Louisiana a impus afisarea celor „Zece Porunci” biblice in toate institutiile locale de invatamant
Louisiana a impus miercuri afisarea celor „Zece Porunci” in toate salile de clasa din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premiera care relanseaza dezbaterea despre separarea bisericii de stat.
Guvernatorul republican al Louisianei, Jeff Landry, a promulgat un proiect de lege care prevede aceasta afisare in toate scolile publice – de la gradinita la universitati -, finantate de stat, incepand cu anul viitor.
„Pentru ca, daca vrem sa respectam statul de drept, atunci trebuie sa plecam de la legea initiala, cea a lui Moise”, a spus el in timpul ceremoniei de semnare. Legea prevede ca cele „Zece Porunci” sa fie afisate pe postere sau intr-un „cadru suficient de larg si cu un font adaptat pentru a fi lizibil”.
Marea organizatie americana pentru apararea libertatilor, ACLU, a indicat imediat ca va duce problema in instanta. „Legea incalca separarea dintre biserica si stat si este in mod clar neconstitutionala”, a spus ea intr-un comunicat citat de cotidianul The New York Times.
Primul amendament al Constitutiei Statelor Unite interzice stabilirea unei religii nationale sau preferinta unei religii fata de alta. Alte state conservatoare din „Centura biblica” din sudul Statelor Unite au incercat sa adopte masuri similare, dar este prima data cand un stat a inscris acest lucru in lege.