Guvernul anunta interdictii pentru a stavili raspandirea coronavirusului. Se interzic adunarile publice cu peste 1.000 de oameni
Secretarii de stat Raed Arafat si Horatiu Moldovan au anuntat, duminica, mai multe decizii ale guvernului pentru a preveni raspandirea coronavirusului. Astfel, sunt interzise activitatile cu participarea unui numar mai mare de 1000 de oameni, pana la 31 martie.
Autoritatile au interzis de duminica, in contextul prevenirii unei raspandiri a coronavirusului in Romania, activitatile publice la care participa mai mult de 1.000 de persoane, fie intr-o incinta, fie in aer liber, publice sau private, a anuntat seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU), Raed Arafat. Daca participa mai putin de 1.000 de persoane, decizia interzicerii unei astfel de activitati va fi luata la nivel local.
„Meciurile de fotbal se vor disputa fara spectatori incepand de azi. Stim ca masura va produce nemultumiri, dar consideram ca sunt masuri necesare pentru prevenire si speram ca spectatorii si organizatorii vor intelege”, au mai anuntat reprezentantii guvernului.
Principalele declaratii:
Raed Arafat:
– Suspendarea cursurilor in scolile unde se raporteaza un caz sau mai multe cazuri de coronavirus
– De azi se interzic activitatile cu participarea unui numar mai mare de 1000 de oameni, pana la 31 martie, dar se pot prelungi aceste masuri
– Pentru activitatile cu numar mai mic de participanti, decizia este a autoritatilor locale
– Masura vizeaza atat activitatile publice, cat si activitati private, pentru a preveni raspandirea COVID
– Sistarea stagiilor practice in spitale pentru studentii de la Medicina, precum si a apartinatorilor
– Romanii care au fost in carantina in afara tarii nu intra din nou in carantina in Romania
– Nu se emit certificate medicale pentru pacienta ca nu sunt bolnavi. Unitatile sanitare nu testeaza persoanele sanatoase si nu emit certificate la cerere
– Se insista pe recomandarea de a evita calatoriile in zonele afectate
– Romanii din zonele afectate sa evite deplasarea in Romania, pentru protectia familiilor lor, pentru a nu le pune viata in pericol
– Aceasta situatie e una temporara, care depinde de evolutia pe plan mondial
– Romanilor care vin din zonele afectate li se vor aplica regulile de carantina sau autoizolare
– Declararea la intrarea in tara a altor zone decat cele din care vin intra sub incidenta penala
– Reamintesc ca au fost aplicate amenzi de pana la 20.000 de lei pentru cei care au incalcat regulile
Horatiu Moldovan:
– Referitor la adunarile cu sub 1000 de oameni, deciziile vor fi nuantate si se aplica anumite criterii, in primul rand se va avea in vedere natura evenimentului, a contactilor si a spatiului
– Vor fi luate in vedere varsta pacientilor, daca vin din zone in care sunt focare
– Se va tine cont si de tipul acestor activitati, de destinatia din care vin pacientii
– Se identifica 3 nivele de risc in baza acestor criterii pe care le vor avea directiile de sanatate publica. Daca avem risc scazut, evenimentul poate avea loc. La risc moderat, este o evaluare punctuala, iar la un risc mai mare de 20 de puncte, evenimentul se suspenda
– Azi sunt in carantina 15 persoane, alte 12 734 sunt autoizolate
– 13 cazuri de infectare, 4 au fost declarate vindecate
– Cei mai multi pacienti nu prezinta simptome si au o stare buna