Hamas a refuzat sa prelungeasca armistitiul de teama ca femeile israeliene eliberate vor vorbi public despre violurile si chinurile suferite din partea teroristilor
Armistitiul temporar dintre Israel si Hamas s-a rupt in aceasta saptamana dupa ce gruparea terorista palestiniana care conduce Gaza a refuzat sa elibereze inca 10 femei israelieme, incalcand astfel acordul, au declarat vineri oficiali israelieni, citati de The Times of Israel.
Termenii acordului, negociat de Qatar, specificau ca Hamas va elibera mai intai toate femeile si copiii retinuti in Gaza, iar Israelul va fi de acord cu o pauza in lupte de pana la noua zile, a relatat vineri site-ul de stiri Walla, citand trei oficiali israelieni. Un oficial israelian spune ca Hamas nu vrea sa elibereze femeile ramase pentru ca nu doreste ca acestea sa vorbeasca in public despre violurile si chinurile indurate dupa 7 octombrie, in timpul captivitatii lor
Armistitiul a durat sapte zile, incepand de vinerea trecuta, 24 noiembrie, cu prima eliberare a unui grup de ostatici dupa aproximativ 50 de zile de captivitate a Hamas, si s-a intrerupt vineri dimineata devreme, odata cu reluarea luptelor. In timpul armistitiului, 105 civili au fost eliberati din Gaza, dintre care 81 de israelieni, 23 de cetateni thailandezi si un filipinez, in schimbul a 210 prizonieri palestinieni, toti femei sau minori. Israelul a permis, de asemenea, un aflux de ajutoare umanitare in Fasie.
Pauza a fost prima in cele aproape opt saptamani de razboi declansate de atacul socant al Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului, in care mii de teroristi au masacrat aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili, si au luat aproximativ 240 de ostatici
Inaintea celei de-a opta zile de armistitiu, Hamas nu a reusit sa propuna o lista de ostatici pregatiti pentru eliberare care sa fie acceptabila pentru Israel in ultimele ore, asa cum prevede acordul, si in schimb a transmis un mesaj prin intermediul mediatorilor din Qatar si Egipt ca este pregatita sa elibereze ostatici de sex masculin. Hamas a propus, de asemenea, sa elibereze corpurile ostaticilor despre care a spus ca au fost ucisi in timpul captivitatii.
Israelul a raspuns ca stie ca Hamas mai retine inca aproximativ 17 femei si doi copii, inclusiv cel mai tanar ostatic – Kfir Bibas – care are 10 luni, si ca nu va purta discutii cu privire la alte categorii de ostatici pana cand nu vor fi eliberate toate femeile si copiii rapiti, conform intelegerii stabilite.
Hamas ar fi trebuit sa ii elibereze pe Kfir Bibas, Ariel Bibas, in varsta de 4 ani, si pe mama Shiri Bibas, in varsta de 32 de ani, in aceasta saptamana si a incalcat acordul de armistitiu de mai multe zile atunci cand nu a facut acest lucru, potrivit armatei israeliene. Tatal celor doi copii, Yarden Bibas, in varsta de 34 de ani, a fost luat ostatic separat. Hamas sustine ca mama si copiii sunt morti si a difuzat o inregistrare video de propaganda in care tatal cere ca familia sa sa se intoarca in Israel pentru inmormantare. Un purtator de cuvant al fortelor armate israeliene (IDF) a declarat in aceasta saptamana ca a notificat familia ca investigheaza afirmatia „cruda si inumana” a Hamas, criticand „terorismul psihologic” impus de grup.
Seful Mossad, David Barnea, a avertizat Hamas, prin intermediul unor mediatori, in noaptea de joi spre vineri, ca IDF va relua luptele daca un alt grup de femei si copii nu va fi eliberat vineri.