Hamas provoaca armata Israelului: „Nu ne sperie o ofensiva terestra, suntem pregatiti”

externe

Hamas a declarat luni ca nu se teme de o ofensiva terestra a Israelului, care si-a masat soldatii de-a lungul Fasiei Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul acestei miscari islamiste, pe care Israelul intentioneaza sa o distruga, transmite AFP.

„Amenintarea ocupatiei de a lansa o ofensiva terestra impotriva poporului nostru nu ne sperie si suntem pregatiti pentru aceasta”, a declarat purtatorul de cuvant al aripii armate a Hamas, Abu Obeida, intr-o inregistrare audio.

Peste 1.400 de persoane au fost ucise in Israel din 7 octombrie, ziua atacului Hamas, conform cifrelor furnizate de oficialii israelieni care au estimat, luni dimineata, numarul ostaticilor aflati in mainile Hamas la 199, precizeaza Agerpres.

Daniel Hagari, un purtator de cuvant al armatei israeliene, a declarat ca „eforturile privind ostaticii sunt o prioritate nationala”.

Abu Obeida a declarat luni ca numarul ostaticilor din Gaza se ridica la 200 – 250, precizand ca 200 dintre ei se afla in mainile brigazilor Al-Qassam, aripa armata a Hamas si ca alte factiuni ale rezistentei detin restul captivilor.

„Vom elibera detinutii straini daca sunt indeplinite conditiile”, a adaugat el.

Obeida a reamintit ca 22 de ostatici au fost ucisi in urma raidurilor israeliene asupra Fasiei Gaza.

Peste 2.750 de persoane au fost ucise in atacurile israeliene, potrivit autoritatilor locale.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: