Haos in cadrul trupelor invadatoare: „Rusii au tras cu mortiere asupra propriilor pozitii in regiunea Lugansk”

externe

Pe 26 martie, militarii rusi din Popasna, regiunea Lugansk, au tras cu mortiere asupra propriilor pozitii, anunta Ukrinform.

„Rusii au avariat 11 case si au tras asupra propriilor pozitii dintr-un mortier in Popasna. Pierderile inamicului sunt in curs de determinare.

Trupele ucrainene continua sa alunge armata rusa din Rubizhne si Popasna, unde ocupantul a reusit partial sa se impuna. Luptele de strada continua in unele zone din aceste orase. In Popasna, inamicul a incercat un asalt folosind artileria, dar a suferit pierderi. Inamicul a tras cu mortiere asupra propriilor pozitii”, a postat pe Telegram seful administratiei regionale de stat din Lugansk, Serhiy Haidai, citat de Ukrinform.

Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a indemnat din nou Polonia sa-i trimita tancuri si avioane de lupta, pentru a ajuta Kievul sa lupte impotriva invaziei ruse asupra tarii sale, informeaza duminica dpa.

Intr-o conferinta de presa cu omologul sau polonez Andrzej Duda, Zelenski a atentionat ca daca fortele armate ucrainene nu vor fi sustinute cu avioane de lupta si tancuri, armata rusa ar putea deveni mai tarziu o amenintare la adresa tarilor vecine, membre ale NATO.

Daca partenerii Ucrainei nu vor ajuta Kievul in acest fel, „exista un risc ridicat ca armata rusa sa devina o amenintare nu doar pentru teritoriile vecinilor nostri – Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania si statele baltice – cu si o amenintare militara directa generala”, a spus Zelenski sambata seara tarziu, potrivit site-ului Presedintiei ucrainene.

Si atunci frontierele si orasele vecinilor nostri vor fi amenintate de rusi, a atentionat Zelenski.

Un plan al Poloniei de a trimite avioane de lupta in Ucraina via o baza americana din Germania pare sa fi fost abandonat dupa obiectii ale SUA, in pofida rugamintilor ucrainene. Washingtonul are temerea ca astfel de masuri ar putea duce la o confruntare directa intre fortele NATO si armata rusa.

Intre timp, lupte violente continuau sambata in orasul-port disputat Mariupol, fortele ruse atacand de asemenea cel mai mare oras din vestul Ucrainei, Lvov, pentru prima data de la declansarea invaziei.

Armata rusa a bombardat tinte civile si militare in Mariupol din aer si cu artilerie, in timp ce fortele terestre ruse au incercat sa avanseze catre centrul orasului, a anuntat Statul Major al armatei ucrainene.

Liderul cecen Ramzan Kadirov, care lupta alaturi de fortele ruse, a postat inregistrari video care pareau sa arate cum combatanti ai sai lupta de asemenea in Mariupol.

Primarul orasului Mariupol, Vadim Boicenko, a acuzat Rusia ca incearca sa stearga de pe suprafata pamantului orasul-port. Intr-un interviu acordat agentiei de presa UNIAN, el a acuzat armata rusa ca intreprinde o „actiune nemiloasa” impotriva tuturor locuitorilor acestui oras in prezent puternic bombardat, inclusiv impotriva etnicilor rusi.

In nordul Ucrainei, trupele ruse au distrus orasul Cernihiv (Cernigau). Potrivit primarului acestui oras, Vladislav Atrosenko, circa 200 de locuitori ai orasului au fost ucisi. Orasul, situat langa frontiera cu Rusia si Belarus, are in prezent jumatate din populatia sa obisnuita de 285.000 de locuitori, a adaugat Atrosenko.

In vestul Ucrainei, fortele ruse au vizat Lvovul, ucigand cinci oameni in lovituri aeriene, potrivit primarului Andrii Sadovii. Administratia militara regionala a raportat trei explozii puternice la periferia estica a orasului. Un depozit de combustibil a fost lovit, a spus Sadovii, insa nu a oferit mai multe detalii.

Unii considera aceste atacuri drept o atentionare adresata presedintelui american Joe Biden, care a intreprins o vizita in Polonia. Biden a sustinut un discurs puternic la Varsovia, asigurandu-i pe ucraineni de sprijinul SUA si atentionandu-l pe presedintele rus Vladimir Putin impotriva unui atac asupra teritoriului NATO.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: