news

I-au trimis in arest acasa: judecatorii au decis eliberarea din arest preventiv a patronilor statiei GPL de la Crevedia, care a explodat pe 26 august

Tribunalul Bucuresti a dispus miercuri eliberarea din arest preventiv a celor doi patroni ai statiei GPL din Crevedia, Ionut Doldurea si Cosmin Stanga, urmand ca acestia sa stea in arest la domiciliu pe o perioada de 30 de zile. Decizia a fost luata dupa ce tribunalul a respins miercuri contestatia procurorilor si a mentinut o hotarare a Judecatoriei Sector 5 luata in urma cu doua zile, transmite Agerpres.

Ionut Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD, si locuieste in complexul rezidential „Paradisul Verde” din Corbeanca, in timp ce Cosmin Stanga are domiciliul in Sectorul 1.

„Dispune inlocuirea arestarii preventive a inculpatilor Ionut Doldurea si Cosmin Stanga cu masura preventiva a arestului la domiciliu, pe o durata de 30 de zile, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari. Impune inculpatului Ionut Doldurea obligatia de a nu parasi imobilul in care locuieste efectiv (si anume cel din sat Petresti, comuna Corbeanca, cartier Paradisul Verde, strada Romanitei nr. 16, jud. Ilfov), fara permisiunea organului judiciar ce a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza. Impune inculpatului Cosmin Stanga obligatia de a nu parasi imobilul in care locuieste efectiv (si anume cel din municipiul Bucuresti, strada Fabrica de Caramida, nr. 7L , sector 1), fara permisiunea organului judiciar ce a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza”, se arata in decizia Judecatoriei Sector 5, mentinuta de tribunal.

Ionut Doldurea si Cosmin Stanga se afla in arest din 6 septembrie.

Doldurea si Stanga sunt actionarii firmei Flagas SRL, care detine statia GPL de la Crevedia. Tragedia a avut loc pe 26 august, in timp ce era efectuat un transfer de gaz intre doua cisterne. In urma exploziilor, 6 persoane au decedat, 55 prezinta leziuni corporale, 7 case au fost distruse total, iar 82 au fost distruse partial.

Procurorii sustin ca incendiul si exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate in curtea firmei si de existenta unei surse de aprindere.

La imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operatiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locatie nu existau avizele si autorizatiile institutiilor abilitate.

Pana in acest moment al urmaririi penale au fost audiate 158 de persoane vatamate. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civila in cauza cu suma totala de 26.463.543 euro si 615.535 lei.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

3 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

3 ore ago

MAE: Noua cetateni romani decedati in urma inundatiilor din Spania

 Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…

7 ore ago

Oseminte descoperite pe un santier din Timisoara. Politistii criminalisti au inceput o ancheta

Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…

7 ore ago

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…

7 ore ago