ICCJ a anulat condamnarea definitiva a lui Mario Iorgulescu. Din complet a facut parte si Lia Savonea
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a admis, joi, recursul in casatie formulat de Mario Iorgulescu privind sentinta definitiva de 13 ani si 8 luni. Procesul se va rejudeca din faza de apel. Surse judiciare au declarat pentru aktual24.ro ca din complet a facut parte si controversata Lia Savonea.
Din complet au facut parte judecatorii Lia Savonea, Adriana Ispas si Dan Andrei Enescu. Enescu s-a impotrivit anularii condamnarii.
Minuta instantei:
„Admite recursul in casatie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario impotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023). Caseaza, in parte, decizia penala atacata, numai in ce priveste pe inculpatul Iorgulescu Gino – Mario si trimite cauza la rejudecare de catre instanta de apel, Curtea de Apel Bucuresti. Mentine celelalte dispozitii ale hotararii atacate, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea recursului in casatie raman in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20 iunie 2024. —————– Cu opinia separata, in sensul respingerii, ca nefondat, a recursului in casatie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario impotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a Penala in dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023)”.
Mario Iorgulescu (fiul lui Gino Iorgulescu – presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal) a fost condamnat definitiv in octombrie 2023 de Curtea de Apel Bucuresti la 13 ani si 8 luni de inchisoare pentru omor si conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului si drogurilor (cocaina), in legatura cu accidentul auto provocat de acesta in anul 2019, soldat cu moartea unui barbat.
Initial, Mario Iorgulescu primise la instanta de fond (Tribunalul Bucuresti), in luna februarie, o condamnare de 15 ani si 8 luni, pedeapsa scazuta de Curtea de Apel Bucuresti la 13 ani si 8 luni de inchisoare.
De asemenea, Curtea de Apel Bucuresti a anulat decizia tribunalului prin care Mario Iorgulescu trebuia sa plateasca catre doi membri ai familiei barbatului ucis de el in accident sumele de 200.000 euro – daune morale si 100.000 lei daune materiale, urmand ca aceste daune sa fie achitate de societatea de asigurari CITY INSURANCE SA, societate care se afla insa in faliment.
Mario Iorgulescu se afla internat atunci intr-o clinica privata din Italia, parintii sai reusind sa-l scoata din tara cu un avion privat, imediat dupa accident. El nu a fost audiat de catre procurori sau magistrati, in timpul urmaririi penale sau desfasurarii procesului in instanta.
In seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere data de familia unei prietene in satul Gulia, comuna Tartasesti, unde a consumat alcool. La un moment dat, afla ca fosta sa iubita, de care tocmai se despartise, se afla intr-un club din Parcul Herastrau. Martorii povestesc ca el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubita, era nervos si tipa, insa i-a promis gazdei ca nu se va urca la volan in starea in care se afla.
La terminarea petrecerii, in jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie si intr-o stare de furie, avand o alcoolemie de 1,96 g/l si fiind sub influenta cocainei, el s-a urcat in masina sa, un Aston Martin model DBS, si a plecat spre Capitala.
A intrat in Bucuresti prin Chitila, circuland cu viteze cuprinse intre 140 km/h si 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), in intersectia dintre Soseaua Chitilei si strada Teodor Neagoe a patruns pe culoarea rosie a semaforului cu viteza de 145 km/h, dupa care a accelerat pana la 162 km/h in momentul in care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteza redusa pe banda I. Ulterior, a urcat cu masina pe un scuar, apasand la maximum pedala de acceleratie, a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune frontala, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un barbat, care a decedat pe loc.
Un martor al accidentului a povestit in instanta scene oribile de la locul coliziunii, soferul din cealalta masina fiind gasit aruncat pe jos.
„Autoturismul (lui Iorgulescu, n.r.) a ajuns cu fata spre Chitila, urcat pe bordura, aproape lipit de un stalp, ca si cum ar fi fost parcat lateral. Celalalt autoturism era in flacari in partea din fata, la capota motor, unde avea distrugeri mari. Imediat dupa coliziune, martorul a oprit martorul, a sarit din masina si a mers cu gandul sa il scoata de acolo, dar cand a mers spre masina l-a vazut pe acesta pe iarba, pe campul de langa vehicul. Conform martorului, victima ‘statea ca un covrig, era tot rupt in el, il tineau doar pantalonii’, era pe camp in lateral pe partea dreapta a autoturismului. Martorul a presupus ca victima a fost proiectata pe usa din dreapta a masinii, dupa care usa s-a blocat la loc. Victima avea ochii inchisi, martorul tipa la ea cat putea de tare, gandindu-se ca, daca ar incerca sa o mute, i-ar face mai mult rau, nici nu credea ca era mort, fiind sigur ca medicii il vor salva. Cat martorul era langa victima, in zona au venit si alte persoane in trecere. A strigat la ele sa vina ambulanta, apeland el insusi numarul de urgenta. Ambulanta a sosit in circa 7-8 minute, iar in aceasta perioada a venit o femeie care spunea ca e asistenta, i-a pus mana la gat si a spus ca era mort si ca se duce la celalalt sofer sa il salveze, adica la inculpat”, a relatat martorul respectiv.
La cateva zile dupa accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de catre familie in Italia, cu un avion privat, si internat intr-o clinica.
A fost trimis in judecata, in lipsa, iar pe 10 februarie 2023 a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 15 ani si opt luni de inchisoare pentru omor si conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului si drogurilor (cocaina).
In decizia de condamnare, judecatoarea Manuela Orzata de la Tribunalul Bucuresti a mentionat ca Mario Iorgulescu avea discernamant in momentul producerii accidentului, nu a suferit si nu sufera nici in prezent de afectiuni psihice care sa-l impiedice sa fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autoritatile romane, iar daca are afectiuni medicale se poate trata fara probleme in sistemul penitenciar din tara noastra.