Iesire rara a sefului SRI. Dezvaluie ca multi politicieni asteapta ordine de la serviciile secrete. Avertisment lansat fostilor ofiteri SRI bagati in afaceri si politica – Video
Directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), Eduard Hellvig, a avut o iesire publica rara, marti, sustinand un discurs cu numeroase mesaje transmise mediului politic si economic ocazia implinirii a 15 ani de la debutul Studiilor de securitate si intelligence la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Hellvig s-a adresat atat politicienilor cat si fostilor angajati ai SRI care continua sa intervina in spatiul public.
Iata principalele pasaje din discursul lui Hellvig:
Totusi, marele castig al acestui mandat a fost separarea de politica, absolut normala intr-o societate democratica. Politica si activitatea de culegere de informatii nu trebuie sa fie suprapuse. De prea multe ori, insa, greselile trecutului afecteaza si comportamentul celor din prezent. Prea multi politicieni, in deceniile anterioare, s-au obisnuit sa primeasca “indicatii” sau “sugestii” despre ce au de facut.
Prea multi vor ca altii sa ia decizii in locul lor, prea multi chiar se asteapta sa primeasca sugestii de la servicii. Nu vom consolida democratia decat atunci cand vom stimula fiecare institutie sa isi asume mandatul pe care il are, fara abuzuri si fara excese.
Sigur ca SRI-ul a facut si greseli. Multe, in acesti 32 de ani. Sa repari greselile facute este un proces complicat care cere timp, expertiza si foarte mult efort. Greseala unui sef afecteaza un intreg departament, iar adesea majoritatea oamenilor din acel departament sunt oameni de toata cinstea. Sa schimbi parerile oamenilor despre un serviciu secret este si mai complicat. Incercam sa o facem treptat, dar inca nu este suficient. Cateva dintre ele, facute inainte de mandatul meu, au fost greseli importante si cu siguranta criticii mei vor gasi indeajuns de multe si din timpul mandatului meu. Imi cer in mod sincer scuze pentru ele – pentru toate, inclusiv pentru cele de dinaintea mea.
Cunosc pacatele de care este acuzata institutia, unele reale, altele atribuite noua pe nedrept. Stiu si de problemele generate de unii fosti lucratori ai SRI pozitionati fie in spatele a tot felul de oameni, fie gravitand in jurul companiilor de stat. Va pot spune ca suntem constienti de aceste probleme si vom face tot ce tine de noi pentru a le rezolva.
Stiu ca fantoma Securitatii este inca atasata de imaginea noastra, asa cum a revenit de multe ori in spatiul public romanesc in aceste decenii. Dar si aici am facut lucruri de care sunt multumit. In timpul mandatului meu am predat intreaga arhiva a Securitatii catre CNSAS. Si suntem singurul serviciu secret din Romania care a facut asta. Trebuia sa o fi facut mai devreme, dar sunt totusi foarte bucuros ca eu si colegii mei ne-am asumat si am facut acest lucru absolut necesar. Desecretizarea va continua, inclusiv cu punerea la dispozitia cercetatorilor a informatiilor declasificate despre evenimente care au avut loc si dupa 1989.
Sigur ca se mai fac erori. Se vorbeste in continuare despre oamenii din SRI ca despre securisti. Ceea ce este complet nedrept. Insa cei care populeaza astazi aceasta institutie merita sa se vorbeasca despre ei in termeni corecti. Majoritatea sunt tineri, de 30-40 de ani, si au aflat despre vechea Securitate din carti si din arhive.
Ar fi de dorit ca societatea romaneasca si decidentii politici sa se hotarasca ce rol vor sa atribuie serviciilor de informatii. Nu putem fi in acelasi timp un fel de pompieri chemati sa stinga incendiile provocate de altii si apoi acuzati ca le-am stins.
Mai stiu ca se va discuta din nou mult despre noile legi ale securitatii nationale. Iar aici repet ce am mai declarat. Ne dorim legi actualizate, dar le vrem cat mai apropiate de modelul celor din Occident
Viitorul Romaniei vine cu oportunitati si cu riscuri. Iar riscurile cele mai importante tin de polarizare si blocajul involuntar in trecut. Traversam o perioada dificila, dar nu suntem singuri in aceasta situatie. Prin aceleasi crize trec si statele democratice din Occident, iar solutiile le vom gasi impreuna. Avem mare nevoie sa reconstruim increderea intre oamenii care vor in mod cinstit o Romanie care sa functioneze la fel de bine ca cele mai de succes democratii occidentale. Suntem din ce in ce mai polarizati in societate, iar polarizarea, ca si extremismul sau populismul, este un mare risc. Polarizarea este folosita de cei care isi doresc o Romanie corupta si instabila. Tentatia solutiilor extreme este intotdeauna mare in epoci dificile. Validarea rapida, explicatiile facile, spectacolul gratuit fac parte din arsenalul celor care vor sa destabilizeze o societate care inca nu are incredere in ea insasi.
Una din provocarile prezentului se refera la discutia despre identitate. Despre cine suntem, ca oameni dar si ca popor, si despre cat de mandri suntem in legatura cu identitatea noastra. Nu vreau sa va dau lectii, si va rog sa luati frazele urmatoare drept ganduri pe care vi le transmite un absolvent de stiinte politice. Cresteti deja intr-o societate in care se construieste o teza falsa, a unei dispute artificiale intre identitatea nationala si cea europeana sau globala. Identitatea noastra nationala este un motiv de mandrie la fel ca si apartenenta la o societate deschisa, toleranta si preocupata de drepturi globale. Pentru ca ambele sunt cele care ne diferentiaza de societatile in care nu sunt posibile alegerile libere, egalitatea in fata legii, libertatile economice sau libertatea de miscare pe care astazi le consideram firesti. In aceasta lume, nationalismul nu ar trebui sa fie doar apanajul unor discursuri sau abordari extreme, ci si un tip de instinct pe care sa-l aiba si cei cu gandire democratica, liberala, care astazi au tendinta gresita de a se indeparta de subiecte precum patriotism sau traditii.
Ca o parere personala, cred ca un nationalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit si recultivat si de cei care au gandire democratica si echilibrata in statele occidentale, inclusiv in Romania viitorului. Voi, cu deschiderea si educatia de care va bucurati, puteti defini un nou sentiment de mandrie, un patriotism pro-occidental, al cetateanului roman conectat la valori democratice europene si aspiratii globale. Puteti, in acelasi timp, prin participare si implicare, sa puneti presiune pe cei din jur, pe institutii, pe restul societatii, pentru ca lucrurile in care credeti sa se intample.
Eu, din pacate, am vazut multi prieteni din facultate care au renuntat la ideile generoase pe care le sustineam cand eram studenti, de dragul unor compromisuri pentru putere. Asa ceva trebuie evitat! Pentru ca politica adevarata inseamna sustinerea unor valori si a unor principii, nu doar castigarea puterii. Voi, generatiile actuale de studenti, puteti defini forma si semnificatia viitoarelor decade pentru dezvoltarea Romaniei. O veti face traind intr-o societate cu mult mai multe optiuni decat in urma cu 30 de ani, mai conectata, mai libera, mai prospera, mai echilibrata.
O auzeam des, pentru ca mi se explica de ce trebuie sa muncesc si sa lupt. Si mi se zicea ca va veni si generatia care va manca, dar nu va fi generatia mea. Eu cred ca, la scara istoriei Romaniei, generatia care se poate bucura de rezultatele acestor decade de framantari si de acumulari este generatia voastra. A cetatenilor care au in acelasi timp identitate romaneasca, europeana si globala. Folositi-va aceasta putere cu intelepciune.