Imagini terifiante cu a doua explozie de la Crevedia, de la statia GPL, au fost inregistrate de televiziuni si de martori. Sase victime ale exploziei care s-a produs, sambata seara, la o statie GPL aflata pe DN 1A, in localitatea Crevedia vor fi transportate la spital in Bucuresti cu arsuri „considerabile” pe suprafata corpului, anunta Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta.
In uma celei de-a doua explozii, 26 de pompieri care interveneau la fata locului au suferit arsuri, majoritatea la nivelul fetei, dar si la nivelul membrelor. Unul dintre ei a necesitat intubatie la fata locului.
„Initial era vorba de 6 persoane care au fost afectate, persoane civile, din care cinci sau 6, e in dinamica situatia, (…) intubate. A fost un stop cardiac la o persoana care nu era direct corelata cu incendiul propriu-zis, (…) dar a fost panicata. Din pacate, aici a fost a doua explozie, dupa a doua explozie avem in jur de 26 de pompieri raniti, dintre care unul grav, restul in acest moment sunt cu arsuri in diferite zone ale nivelul corpului, dar care nu au necesitat intubatie sau ingrijiri critice”, a spus Arafat.
El a precizat ca exista in continuare pericol de explozie.
Din verificarile efectuate, s-a stabilit faptul ca societatea avea activitatea suspendata si ar fi trebuit sa functioneze ca parcare pentru cisternele societatii.
Spitalele Floreasca si Bagdasar au declansat Planul Alb, personalul fiind mobilizat de la domiciliu pentru a intari liniile de garda.
La fata locului a fost instalat un spital mobil.
Persoanele care au fost ranite au fost transferate la Spitalele Floreasca, Universitar si ‘Bagdasar-Arseni’ din Capitala, a anuntat Ministerul Sanatatii.
Un numar de 12 spitale din Capitala sunt pregatite sa primeasca pacientii raniti in urma exploziilor care au avut loc la statia GPL din Crevedia, judetul Dambovita, a informat Ministerul Sanatatii.
La MAI a fost infiintata o celula de criza, Catalin Predoiu fiind coordonator. Premierul Ciolacu a anuntat ca merge si el acolo.
„Cand am plecat de la Ministerul Sanatatii in 2021 am lasat acordul cu Belgia pentru transferul marilor arsi in draft la MAE. Acum ca este nevoie pentru bietii oameni raniti in explozia de la Crevedia, cel mai plimbaret si cheltuitor ministru al sanatatii din istoria acestei tari spune la Euronews ca acordul ‘nu e e parafat’… ‘Ne-au zis sa mai modificam ceva la el dar exista’.
1 an jumatate de mandat, plimbari probabil pe toate continentele… nici macar un singur acord, ceva cat de cat palpabil pentru romani…”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.
Pe zona de nord se observa in prezent o crestere a concentratiei de particule de PM10, respectiv in Balotesti, Voluntari, Otopeni si Buftea, in urma exploziei urmata de incendiu care s-a produs sambata seara la o statie GPL aflata pe DN 1A, in localitatea Crevedia, dar deocamdata nu putem vorbi decat de niste cresteri nesemnificative, a declarat, pentru Agerpres, seful al Garzii Nationale de Mediu, Andrei Corlan.
„Noi am facut o celula de criza la Ministerul Mediului, cu toate institutiile subordonate, adica Garda de Mediu, Inspectia, Monitorizarea, Agentia, respectiv Meteorologia. Intr-adevar, acum pe zona de nord se observa o crestere a concentratiilor de particule PM 10, pe zonele Balotesti, Voluntari, Otopeni si Buftea. Vantul bate spre Capitala, din directia deplasare catre vest, sud-vest cu 10-15 km/h. Deocamdata nu vorbim decat de niste cresteri nesemnificative, dar daca norul de fum va continua sa se indrepte spre Capitala putem la un moment dat sa vorbim de un fenomen de poluare”, a precizat Corlan.
Acesta a spus ca a fost trimis autolaboratorul Agentiei de Mediu la fata locului pentru a identifica exact categoria de poluanti din aceasta emisie. „In momentul de fata incendiul arde cu putere, pompierii intervin cu dificultate, Garda de Mediu este acolo. Dupa ce incendiul va fi potolit asteptam informatii privind cauzele incendiului pentru a putea sa facem incadrarile pe legislatia noastra de mediu. Avand in vedere ca lucrurile sunt intr-o continua miscare acestea sunt informatiile preliminare pe care vi le putem da. Vom afla mai multe pe masura ce se fac modelari pe legislatia de mediu pe emisiile din atmosfera pentru a stabili daca un fenomen poate genera poluare. Se fac modelari pe 60 de minute. Asteptam de la colegii de la agentie, avem autolaboratorul, o sa comunicam in timp real populatiei daca sunt riscuri semnificative”, a subliniat specialistul GNM.
Seful Garzii de Mediu recomanda populatiei sa stea in casa, sa inchida geamurile, pentru ca aceste particule in suspensie intr-o anumita concentratie pot fi foarte periculoase pentru caile respiratorii, mai ales pentru cei care sufera de afectiuni pneumologie.
Potrivit unei estimari emise de Administratia Nationala de Meteorologie pentru intervalul 26 august, ora 20:40 – 27 august, ora 06:00, se apreciaza ca directia vantului va fi din sector est-nord-estic, cu viteze medii de 10 – 15 km/h si rafale in jurul a 30 km/h, astfel incat evolutia norului de fum va fi de dispersie si usoara deplasare catre vest-sud-vest.
„Avand in vedere simularile modelelor numerice rulate in cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie privind evolutia norului de fum din
zona Crevedia – judetul Dambovita, se apreciaza ca directia vantului va fi din sector est-nord-estic, cu viteze medii de 10 – 15 km/h si rafale in jurul a 30 km/h, astfel incat evolutia norului de fum va fi de dispersie si usoara deplasare catre vest-sud-vest. Cerul va fi mai mult senin”, precizeaza ANM.
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…
Presedintele comisiei electorale din Georgia a fost stropit cu vopsea in timp ce organismul a…