In anii ’70, 47 de oameni au murit intr-o EXPLOZIE la Brasov. Atunci au cazut CAPETE MARI
In 1979, o drama cumplita zguduia Brasovul. In urma unei explozii la Intreprinderea Tractorul, 47 de oameni au murit si cateva zeci au suferit arsuri grave. Ancheta a fost foarte dura, s-a implicat si Securitatea.
Sambata, 1 septembrie 1979, la Intreprinderea Tractorul. Muncitorii de la sectia T 32 iesisera de la sedinta operativa de aproape 10 minute. Cei de la schimbul III se indreptau catre dusuri. La ora 7,22 o explozie puternica a omorat 47 de oameni, dupa ce turnatoria veche a sarit in aer. 46 au scapat cu viata, dar mutilati de flacari. Brasovenii au sarit in ajutorul accidentatilor cu masini sau donand sange. Medicii din toate spitalele si-au unit fortele si priceperea pentru a salva vieti. Cu toate eforturile, in fiecare zi, pe usa morgii din Spitalul Judetean ieseau trupuri neinsufletite. Lungi cortegii funerare strabateau orasul in drumul spre cimitir. Nici pana astazi nu s-au elucidat cauzele dezastrului. Securitatea a anchetat si bolnavi, si sanatosi. Ziarele n-au avut voie sa scrie niciun cuvant.
Simion Moraru:. Femeile obisnuiau sa stea cu spatele la cazanul cu sare, care trebuia mentinuta la temperatura de topire prin foc continuu. Era singurul loc cald din sectie. Colegii le faceau glume proaste. Aruncau in foc substante fumigene sa le sperie. Cineva a presarat o substanta in foc. Nu se stie cine. Pulberea a declansat imediat un fum alb, inecacios, care s-a degajat in hala. Cel care a facut asta este, probabil, printre cei care au murit, fiind foarte aproape de locul exploziei. A luat secretul cu el in mormant”, crede Moraru. Mihai Tatarasanu a fost cel care a incercat sa scoata din foc praful fumigen. Cu lingura cu care se turna metalul. Manevrele lui au produs scantei.
Tatarasanu a fost singurul muncitor care a murit pe loc. Altii insa s-au zbatut intre viata si moarte luni intregi. Elena Bahrin, in varsta de 48 de ani, a murit in a 56-a zi de spitalizare. Cele mai afectate au fost femeile, care aveau lenjerie sintetica. Au murit la spital, in momentul in care s-a incercat sa li se dezlipeasca materialul textil de piele. Cei mai multi si-au gasit sfarsitul din cauza complicatiilor respiratorii. Jetul fierbinte inhalat a provocat arsuri ale cailor respiratorii si plamanilor. Printre victime erau si cinci femei gravide. Niciuna nu a supravietuit. Trei bolnavi cu soc posttraumatic au fost transferati la Spitalul de Neuropsihiatrie. Au murit 47 de oameni, 35 de femei si 12 barbati.
„Am vazut o flacara uriasa deasupra turnatoriei vechi. Era exact ca ciuperca de la Hiroshima.Inalta cat un bloc de 10 etaje”, isi aminteste Gheorghita Gheorghe. In 1979, avea 33 de ani. Din cauza zgomotului obisnuit al uzinei, nu a auzit nici o bubuitura. „Am vazut oameni arsi, care se tavaleau pe pavaj. Macaragita iesise afara si tipa. Toti alergau incolo si incoace. O fata de 16 ani, care venise in vizita pe ascuns la matusa ei, a iesit din hala pur si simplu coapta”. Primii accidentati au fost transportati cu remorci trase de celebrele tractoare U 650, cu care uzina obtinuse medalia de aur la Leibnitz. La intersectia strazii Avram Iancu cu B-dul Garii, un militian a oprit circulatia, dand prioritate masinilor care transportau raniti.
„Faceam socotelile de inchidere de luna. Atunci am auzit zgomotul geamurilor sparte”, isi aminteste Simion Moraru, fostul sef de sectie. Impreuna cu maistrul Marin Cateanu, au intrat de trei ori in hala si tot de atatea ori s-au intors purtand pe brate trupurile accidentatilor. Pielea arsa a unei victime a ramas lipita de hainele lui Moraru. „Nu se vedea nimic. Pe bajbaite, ne indreptam acolo unde auzeam un geamat sau ne impiedicam de vreun trup cazut. A murit si o fata, care nu era angajata noastra. Venise in acea dimineata sa ceara ceva de lucru”, spune cu tristete fostul sef de sectie. Intr-un gest de solidaritate umana, s-au oferit sa transporte ranitii multi taximetristi care stationau in gara. Chiar soferii cu autoturisme personale. In jumatate de ora, toate victimele erau deja la Spitalul Judetean.
Deputatul PD de Brasov, Vasile Bran, lucra in anul 1979 la o anexa a sectiei T32, turnatoria de fonta, unde avea sa se intample nenorocirea. Bran avea 28 de ani, era maistru si student la seral. In dimineata zilei de 1 septembrie, se indrepta de la sectia sa spre T32, aflata la aproximativ 700 de metri. La intrare, a fost oprit de o angajata care avea doi copii si voia locuinta. „Cele doua-trei minute cat m-a retinut femeia aceea la intrarea in sectie mi-au salvat viata”, povesteste Bran. Dupa explozie, din dogoare, au inceput sa apara primii oameni. Primul care i-a iesit lui Bran in cale a fost maistrul Sava, cel cu care se salutase cu un minut in urma. „Carnea ii cadea de pe fata, era sange amestecat cu negreala. Nici macar nu l-am recunoscut”, isi aminteste Bran. „Vasile, salveaza-ma!”, au fost cuvintele nefericitului maistru. Avea sa moara la cateva zile, pe patul de spital. Cei scapati teferi au inceput actiunea de salvare.
S-a creat un comandament de criza. Familiile decedatilor au primit de la intreprindere cosciuge. Pentru raniti, s-au obtinut medicamente din strainatate. Cei care aveau functii de raspundere au fost anchetati de Securitate. Printre ei si directorul general, Vasile Sechel. Misterul pluteste si asupra circumstantelor in care, la cinci ani dupa incendiu, Vasile Sechel a murit intr-un accident de circulatie. Pe 23 ianuarie 1984, el se intorcea de la o sedinta care a avut loc la Miercurea Ciuc. In apropiere de Sanicolaul Mare, masina lui a izbit singurul copac de pe marginea soselei. Sechel a murit, soferul a scapat nevatamat, iar fiul si nora, aflati pe bancheta din spate, au suferit fracturi ale membrelor inferioare.
Au inceput sa circule fel si fel de zvonuri. Ca o mana criminala a incercat sa saboteze productia. Ca sacii cu saruri de la Combinatul din Fagaras contineau azotati in amestec cu substante explozive. Cercetarile la combinat nu au condus la niciun rezultat. S-a emis ipoteza aluminotermiei, fenomenul prin care oxizii de fier si aluminiu, la temperaturi de peste 1.000 de grade Celsius degaja o energie uriasa. Dar acel cazan functionase fara probleme timp de 10 ani.
Colonelul Filip, venit de la Bucuresti special pentru acest caz, a ajuns la concluzia ca accidentul a avut „cauze pur intamplatoare”. S-a incercat simularea unei explozii pe malul Timisului. Cele 7 kilograme de dinamita n-au avut nici pe sfert efectul devastator al catastrofei de la Tractorul. La experimentul de reconstituire a exploziei a fost prezent chiar Ion Avram, ministrul de atunci al Industriei Constructoare de Masini. „O data la 100 de ani se pot intruni asemenea conditii”, s-a tras concluzia in raportul de ancheta.
200 de muncitori au fost anchetati. Securitatea incerca sa demonstreze ca accidentul a fost consecinta unui sabotaj. Au fost interogati si accidentatii, si cei care au scapat fara arsuri. Seful sectiei, Moraru, a fost ridicat dupa o luna. In beciurile Securitatii a raspuns la aceleasi intrebari vreme de trei luni. Intr-o camera intunecoasa, la lumina unei lampi. Anchetatorul, caruia ii placea sa i se spuna domn, nu tovaras, primea pe sub usa biletele cu alte si alte intrebari. Moraru era obligat sa-si semneze declaratiile ca inculpat. Pe data de 6 decembrie 1979, i s-a adus un avocat. Acesta i-a permis sa semneze pentru prima oara ca martor. Securitatea a admis cu mare greutate ca oamenii aceia au fost victime si nu criminali.
Nicoale Ceausescu nu s-a grabit sa vina la locul catastrofei pana in 10 ianuarie 1980. In cinstea venirii lui, hala a fost pusa pe picioare, iar urmele dezastrului sterse. La usa l-a intampinat chiar Moraru, cu o garoafa rosie, sterilizata. I-a inmanat dictatorului o scrisoare cu 12 sesizari. Se cereau conditii mai bune de munca in turnatorie si scaderea limitei pensionarii. Ceausescu i-a raspuns: „Toate propunerile sunt corecte, tovarase. Ramane Bobu cu o echipa si nu pleaca de aici pana nu rezolva toate problemele!”. Marinimos, a aprobat toate cererile muncitorilor. Numai sa nu i se ceara socoteala pentru vietile pierdute.
In urma exploziei de la Tractorul, in data de 28 decembrie 1979, Consiliul de stat al RSR a dat Decretul 466 privind regimul produselor si substantelor toxice. Prin acest act normativ, unitatile socialiste erau obligate sa previna accidentele colective de munca si sa protejeze viata oamenilor care lucrau in medii toxice. Decretul este si astazi in vigoare. In tragedia petrecuta in 1979, la Turnatoria din Tractorul s-au spart geamurile si cateva utilaje au fost deteriorate. Au ars in intregime invelisurile de plexiglas ale comenzilor de la masini. Paguba materiala nu s-a ridicat la mai mult de 60.000 de lei.
La Spitalul Judetean, alarma s-a dat la ora 8 dimineata. „Nu ne-au anuntat cati raniti urmau sa soseasca. Stiam doar ca se indreapta spre spital zeci de masini, camioane, salvari”, isi aminteste dr. Valentin Aburel, fostul sef al sectiei de Chirurgie plastica din Spitalul Judetean. Toate salile de operatie au fost pregatite. La farmacia spitalului s-au adus mai multe medicamente. Au venit in ajutor si alti medici din Brasov, chiar si cei iesiti la pensie. Ministerul Sanatatii a suplimentat stocul de medicamente si echipament medical.
Irina Visa avea 32 de ani si isi incepuse cariera medicala de numai doi ani. Situatia era fara precedent in practica medicala romaneasca. „Am lucrat ca o echipa unitara. Indiferent de specialitate. Indiferent din care spital proveneam. Au fost momente cand am simtit ca ne depaseste situatia. Dar ne incurajam unii pe altii”, spune dr. Visa.
Trierea victimelor a fost facuta de doctorii Valentin Aburel si Mircea Bleahu. „Am luat decizia de viata si de moarte. Asa se procedeaza si in razboi”, spune dr. Aburel. Prioritate au avut cei cu arsuri grave, dar cu sanse de supravietuire. Au fost primii trimisi in operatie. Apoi, cei cu arsuri grave si putine sanse. La urma erau cei cu arsuri superficiale. In sectie erau 60 de paturi, dintre care 15 pentru pacientii cu arsuri. In ziua incendiului au fost puse la dispozitie toate cele 14 sali de operatie. S-au eliberat paturile si din alte saloane.
82 de arsi au fost spitalizati. 11 dintre ei au fost trimisi acasa, nefiind necesara internarea lor. In primele 10 zile au fost externati cei cu arsuri usoare. In urmatoarele 15 de zile au fost externati ceilalti supravietuitori. Dupa vindecarea arsurilor, bolnavii au fost mutati in alte sectii pentru tratarea celorlalte afectiuni, in special datorate inhalarii de fum. 70% din victime erau femei.
In primele 21 de ore nimeni n-a dormit. Fiecare din cei 80 de bolnavi era consultat de trei ori pe zi. „Toata conducerea era in alerta: minister, partid, securitate”, isi aminteste dr. Aburel. Rudelor celor internati nu li s-a permis sa intre in spital in ziua accidentului. Doar cei care au fost transferati la Spitalul Tractorul au putut sa primeasca vizite. Securistii treceau pe la capataiul ranitilor si-i bateau pe umar, urandu-le insanatosire grabnica. Niciun ziarist de la oficioasele de partid n-a avut voie sa patrunda in spital.
Doctorul Valentin Aburel a folosit in tratarea accidentatilor o metoda care acum ii poarta numele. „Este simpla, ieftina si usor de aplicat. Consta in aplicarea locala de nitrat de argint in concentratii selectiv coagulante”. Aceasta presupune o concentratie optima, astfel incat tesuturile sanatoase sa nu fie agresate, iar cele arse sa se coaguleze. Metoda a fost omologata dupa 1990.
Sectia de Chirurgie plastica si reconstructiva a Spitalului Judetean Brasov fusese infiintata tot intr-o zi de 1 septembrie, insa in 1973. A fost prima cu acest profil din Romania, dupa clinica specializata existenta, din 1948, in Bucuresti.
Articol preluat de pe qestii.blogspot.ro.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
