In cautarea Sfantului Graal. Daca este real, unde se afla?
Numai in Europa se spune ca exista in jur de 200 de potire, fiecare considerat a fi Sfantul Graal – cupa folosita de Isus Hristos la Cina cea de Taina. Multe se afla in capele sau in muzee aflate pe langa biserici, unde credinciosii se aduna sa le vada si sa se roage. Dar care este adevaratul Graal? Sau, mai degraba, chiar exista?
Un lucru este cert – Sfantul Graal face parte din imaginatia noastra colectiva. Ideea cautarii in general este o tema constanta in literatura, arta si filme, iar noi ne referim la obiectivele finale ca la „Sfantul Graal”.
Descoperirile medicale majore sunt adesea numite „Sfantul Graal” pentru boala in cauza.
Dan Brown a castigat milioane de dolari din interpretarea sa a Sfantului Graal din „Codul lui Da Vinci”, in care a sustinut ca Graalul nu era de fapt un obiect, ci un secret – ca Isus Hristos a avut copii cu Maria Magdalena. Si cine poate uita ca Harrison Ford intinde mana pentru „cupa unui dulgher” in „Indiana Jones si Ultima Cruciada”?
Chiar si povestile care nu au nimic de-a face cu crestinismul sunt adesea centrate pe misiuni de cautare, de la Harry Potter la „Stapanul Inelelor”.
Daca indepartam conotatiile moderne, ramanem cu o explicatie simpla: Sfantul Graal se presupune, ca este paharul folosit de Isus la Cina cea de Taina.
Paharul din care a baut Isus inainte de arestarea, condamnarea si rastignirea sa ar fi, desigur, de interes pentru crestinii din intreaga lume. Iar faptul ca, de-a lungul secolelor, au aparut legende despre „pocale” miraculoase, nu a facut decat sa sporeasca entuziasmul cautatorilor, arata CNN.
Exista o singura problema, spune Joanne Pierce, profesor de studii religioase la Colegiul Sfintei Cruci din Massachusetts „Sincer, nu cred ca pocalul real de la Cina cea de Taina mai exista. Isus a folosit cu siguranta un pocal la Cina cea de Taina, dar daca te uiti la unele relatari ale Evangheliei, camera era deja pregatita de altcineva [inainte de a sosi ei]. Deci s-ar putea sa nu fi fost cupa lui”, spune ea.
Pentru Pierce, care este catolica, ideea Sfantului Graal este mai mult simbolica decat realista – in cuvintele ei, „mai degraba o realitate culturala decat o realitate religioasa”.
Dar pentru multi oameni, Graalul este un obiect real – si unul pe care este posibil sa-l vezi daca mergi la Valencia. Sau la Leon. Sau la Genova. Sau in oricare dintre multele locuri in care, traditia spune ca se afla Graalul. Puterea sa mistica ar putea fi chiar simtita in unul dintre numeroasele locuri unde se spune ca ar fi ascuns. De exemplu pe muntele Montserrat de langa Barcelona. Sau in zona rurala poloneza, unde l-ar fi putut ascunde cavalerii templieri. Sau pe Glastonbury Tor, dealul misterios din sudul Angliei unde, spune legenda medievala, Iosif din Arimateea a adus Graalul la scurt timp dupa moartea lui Isus.
La Valencia, in estul Spaniei, in catedrala, se afla o capela, construita special pentru a gazdui „Santo Caliz” sau „sfantul potir”.
„Traditia spune ca este acelasi pocal pe care Domnul l-a folosit la Cina cea de Taina pentru euharistie”, spune site-ul catedralei despre „Sfantul Potir de la Cina Domnului”. Sfantul Petru l-ar fi dus la Roma, de unde a fost trimis in Spania in secolul al III-lea e.n. Site-ul web al biroului de turism din Valencia descrie, de asemenea, paharul drept „Sfantul Potir folosit de Isus Hristos la Cina cea de Taina”.
Anuntul ca detine Sfantul Graal este, desigur, pentru promovarea turistica. A fost inca din perioada medievala, cand europenii care luau parte la cruciade aveau sa aduca inapoi „relicve” din Ierusalim. De fapt, relicvele au fost importante pentru crestinism inca de la inceput, spune Pierce.
Cand primii crestini au fost martirizati, alti credinciosi s-au rugat la mormintele lor. „Martirul a actionat ca un protector sau ca un intermediar pentru ca rugaciunile celor vii sa fie ridicate la cer” – o practica preluata din Roma antica, unde „sistemul de protectorat era o parte importanta a societatii”. Acea idee a sfintilor care intensifica rugaciunea sau o trimit la locul potrivit, persista in crestinismul de astazi.
Dar nu doar mormintele martirilor au devenit sfinte; ci si orice avea legatura cu corpul lor sau cu lucrurile pe care le atinsesera. „Obiectele pe care le-ar fi putut atinge au fost considerate a avea acelasi har – o legatura cu sfintenia”, spune Pierce.
Desigur, paharul tinut in mana de Isus, cu care le-a aratat ucenicilor cum sa faca euharistia, cand a anuntat ca va fi tradat in curand, ar fi cel mai sfant dintre obiectele sfinte. Nu e de mirare ca s-a depus atat de mult efort in gasirea sa.
In timpul cruciadelor, interesul pentru viata lui Isus pe Pamant a crescut, spune Pierce. Oamenii calatoreau intre Europa si Tara Sfanta, cautand artefacte care ar fi putut fi legate de acesta. De aceea, majoritatea presupuselor Sfinte Graale din Europa au ajuns pentru prima data pe continent in acele secole.
„Este similar cu interesul pentru paranormal pe care il avem acum. In Evul Mediu, a ajuns la o constiinta publica pe care nu o avea inainte”, spune Mathew Schmalz, editor fondator al Journal of Global Catholicism si profesor de studii religioase la Holy Cross. Dar de-a lungul secolelor, colectarea de relicve nu a fost doar despre apropierea de Dumnezeu, spune Schmalz. Au existat „diverse interese economice legate de pelerinaj. Relicvele au fost luate din morminte si imprastiate pe scara larga. Exista o varietate de locuri care devin locuri de pelerinaj, ceea ce a reprezentat o afacere foarte profitabila pentru cei care aveau relicve”, spune el. Turistii religiosi fac pelerinaje in aceste locuri, stimuland economia locala.
Relicvele erau, de asemenea, folosite si pe plan politic pe vremea cruciadelor. „Gasirea unor obiecte precum lancea care a strapuns trupul lui Isus a fost considerata o afirmare a misiunii divine de a `elibera` Tara Sfanta”, spune Schmalz. Acesta este unul dintre motivele pentru care unele „relicve” sunt atat de numeroase incat nu ar putea fi adevarate. „S-ar putea construi un oras cu lemnul despre care se pretinde ca este din adevarata cruce”, spune el.
Poate ca Sfantul Graal a fost la inceput o relicva sacra pentru crestini, dar de-a lungul secolelor a ajuns sa aiba relevanta si pentru altii. Pentru inceput, a fost legat de legendarul Rege Arthur inca din perioada medievala, datorita literaturii cavaleresti, spune Pierce.
Un poem francez din secolul al IX-lea spune ca Iosif din Arimateea a strans sangele lui Hristos in Graal in timpul crucificarii si l-a dus mai tarziu la Glastonbury, in Anglia de astazi. „Acest poem a fost combinat cu naratiuni celtice, irlandeze, galeze si precrestine despre obiecte impregnate de putere”, spune ea.
Un „graal” se referea initial la o farfurie adanca, un platou de servire sau chiar un cazan apartinand regilor britanici timpurii, conform mitului antic.
In secolul al XII-lea, poemul lui Chretien de Troyes „Perceval, povestea Graalului” vorbeste despre Regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde, o cautare, o lance insangerata si un Graal stralucitor, un vas de servire cu puteri magice de vindecare.
Pana in secolul al XV-lea, Perceval devenise Galahad, fiul cavalerului Lancelot, care pleaca in cautarea Graalului, il gaseste si alege sa moara pe drumul de intoarcere dupa o viziune cereasca. Galahad, de altfel, a fost capabil sa vindece bolnavi si sa faca minuni.
Deci, cum este sa ai un Sfant Graal in orasul tau? Reprezentantii Catedralei din Valencia nu au raspuns la cererea de comentarii a CNN. Si nici reprezentantii catedralei din Genova, casa lui „Sacro Catino”, un frumos castron de sticla, despre care se credea ca ar fi fost Graalul, facut din smarald, dar acum vazut ca fiind mai probabil din cristal, si o opera de arta islamica din al IX-lea sau al X-lea, adus in Italia in secolul al XI-lea.
Una dintre persoanele convinse ca Graalul se afla in orasul sau natal este Margarita Torres Sevilla, profesor de istorie medievala la Universitatea din Leon, Spania.
De fapt, Torres a fost cea care a descoperit ca obiectul considerat un simplu potir medieval in orasul ei este – crede ea – Sfantul Graal.
In 2010, ea si colegul sau, Jose Miguel Ortega del Rio lucrau la Bazilica San Isidoro, o biserica din Leon care este locul de inmormantare al regilor din dinastia Leon si Castilia si verificau obiectele aflate la muzeul de istorie medievala al bazilicii.
„Unele obiecte proveneau din tari islamice, dar nu aveau referintele corecte”, spune ea. Printre ele se numara „potirul Dona Urraca” – un potir de onix care fusese introdus intr-o carcasa de aur si incrustat cu pietre pretioase. A fost adus in Spania din Egipt in perioada medievala, aparent fiind un cadou diplomatic.
Torres si Ortega del Rio au verificat provenienta sa, cerand unui coleg din Cairo sa caute documente care ar putea explica acest dar oferit spaniolilor. Ceea ce au gasit i-a uimit.
„La mijlocul secolului al XI-lea, a fost o mare foamete in Egipt si califul a cerut ajutor altor tari islamice”, spune ea.
In biblioteca universitatii Al-Azhar din Cairo se aflau doua pergamente medievale din secolul al XIV-lea. Unul – aparent o relatare istorica – povesteste ca taifa (conducatorul) din Denia a trimis o barca plina cu mancare in Egipt. Denia, aflata langa Valencia moderna, se afla la acea vreme sub stapanire musulmana.
Pergamentul continua spunand ca, in schimbul ajutorului, taifa a cerut „paharul pe care crestinii il numesc Paharul lui Mesia… folosit in timpul sarbatorii cu ucenicii sai”.
Cupa a fost gasita in „una dintre micile biserici care se afla la periferia Ierusalimului” si poseda „puteri curative extraordinare”, potrivit crestinilor, se spune in document, care avertiza, de asemenea, ca „oamenii de stiinta si doctrina o ignora”.
Ali bnu Muyahid ad-Danii, conducatorul Deniei, a cerut pocalul pentru a-l putea „trimite regelui Leonului… pentru a-si intari alianta”, continua documentul.
Anul precedent, Leon atacase Valencia – razboiul era prea aproape de Denia si se parea ca taifa dorea sa-l linisteasca pe Ferdinand I, regele din Leon. Ferdinand a suferit de „boala pietrelor” si taifa a crezut ca pocalul miraculos l-ar fi putut ajuta.
Celalalt pergament, tot din secolul al XIV-lea, se pretinde a fi o copie a unei scrisori a lui Salah ad-Din Yusuf ibn Ayyub (cunoscut sub numele de Saladin), sultanul Egiptului si Siriei din secolul al XII-lea, care relateaza cum a cerut sa ii fie trimis „ciobul” din „piatra sfanta” sau „cupa” care fusese ciobita in timpul calatoriei sale la Denia, pentru fiica lui bolnava.
Ea a fost vindecata de „bucata de piatra pusa pe trupul ei”, iar ciobul a fost pastrat cu grija in vistieria publica islamica, se arata in document.
Profesorii s-au intors la cupa din biserica din Leon. „Am verificat, avea o taietura, asa cum spunea pergamentul”, spune Torres.
Cei doi sustin ca au datat cupa de onix in secolul I si cred ca Dona (printesa) Urraca, fiica lui Ferdinand, si-a topit toate bijuteriile pentru a acoperi potirul cu bogatii. Ei au identificat chiar si ceea ce cred ca este cupa de onix dintr-un tablou cu Cina cea de Taina din panteonul regal din San Isidoro, unde este inmormantata familia regala. Ei cred ca acesta este un indiciu despre identitatea cupei.
Desigur, nu toata lumea ii crede. Un profesor de la Oxford a spus in mod memorabil ca este o „prostie” sa pretinda ca potirul i-ar fi apartinut lui Isus, chiar daca este de origine romana.
Demonstrand ca Graalul a patruns adanc in cultura, Torres aseamana situatia ei cu cea a lui Indiana Jones care a imbratisat credinta inainte de a gasi Graalul. „El inchide ochii si face un pas. Senzatia noastra a fost aceeasi. Sunt crestina, dar colegul meu nu este. Mama mea a fost istoric; tatal lui era jurnalist.” Nu erau genul care sa se lase dusi de val, spune ea.
Ideea ca o printesa si-ar fi donat bijuteriile pentru a imbraca in aur o cupa sparta este, spune ea, „cum ar fi ca fiica lui Bill Gates care isi topeste bijuteriile pentru a acoperi o jucarie sparta”.
Afirmatiile lui Torres sunt cu siguranta convingatoare – si desi a fost consilierul pentru turism al orasului Leon din 2015 pana in 2019, ea spune ca „pune o limita intre a fi politician si istoric”.
Poate ea sa garanteze ca este potirul lui Hristos?
„Pot sa spun ca potirul venerat in Ierusalim din secolul IV pana in secolul al XI-lea este acelasi cu cel pe care il vedeti in Urraca. Dar nu stiu ce s-a intamplat din secolul I pana in secolul al IV-lea, pentru ca nu am fost in Ierusalim, nici cu Isus Hristos, si nici voi nu ati fost”, spune ea.
Pentru Pierce, care nu mai crede in existenta Graalului, obiecte precum potirul din Urraca sunt inca valoroase ca fenomen cultural.
„Sunt foarte sceptica… dar ceea ce este important este faptul ca aceste obiecte au fost venerate – sunt obiecte literare si realitate culturala. Credinta mea nu depinde de [asta]. A crede in Isus Hristos nu inseamna neaparat ca exista urme fizice reale ale [vietii] lui”, spune ea.
Ea compara cautarea Graalului cu Giulgiul din Torino. „L-am vazut, a fost fascinant, dar analiza arata ca este dintr-o perioada ulterioara. Asta nu-mi ameninta deloc credinta in moartea si invierea lui Isus Hristos – cineva a crezut atat de mult in asta incat a fabricat-o”, spune ea.
Schmalz, care nu crede ca Graalul mai exista, este de acord cuparerea lui Pierce despre giulgiu. Nu ca ar fi impotriva tuturor relicvelor. Obisnuia sa poarte o bucata din vesmantul Papei Ioan al XXIII-lea la gat. „L-am pierdut in mod misterios si multi oameni au spus ca a fost rezultatul unui atac demonic. Eu cred ca a fost mai degraba rezultatul nepasarii mele. Dar eu cred ca relicvele sunt importante – ele ne conecteaza nu doar cu oamenii sfinti, ci si cu Dumnezeu”, spune el.
Cum ar arata Graalul, daca ar exista, in viziunea lui? „As fi de acord cu viziunea lui Indiana Jones despre o cupa simpla, `cupa unui tamplar` care se afla la un han local. Intr-un fel, acesta este sensul religios – ca ceva atat de simplu si lumesc ar putea pastra sangele lui Hristos.”
Se afla Sfantul Graal in Leon sau in Valencia? Sau in oricare dintre celelalte 200 de locuri care pretind ca au adevaratul pocal? Nu vom sti niciodata. Dar un lucru este sigur. Ideea acelei simple cupe de tamplar pare sa ramana in constiinta publicului inca 2.000 de ani.
