„In PSD, daca spui adevarul, esti dat afara”. Primar PSD de mare oras, despre atmosfera din „partidul oamenilor”

politica

Primarul municipiului Bacau, Cosmin Necula, exclus din PSD in sedinta Comitetului Executiv de marti seara, a precizat ca „in PSD, daca spui adevarul, esti dat afara”.

Edilul a adaugat ca spera ca dupa plecarea lui Liviu Dragnea sa nu mai existe „executii staliniste” in partid.

„In luna mai am cerut demisia Vioricai Dancila si a guvernului. Am explicat in repetate randuri cum acest Guvern a furat 100 de milioane de lei din banii bacauanilor si ne-a dat inapoi, foarte tarziu, doar 29 de milioane. Am spus recent ca exista pesedisti care se simt jenati de faptul ca trebuie sa o sustina pe Viorica Dancila. In aceasta seara au fost oameni din conducerea PSD care au spus si ei asta cat se poate de explicit. In PSD, daca spui adevarul esti dat afara. Fie ca deranjezi conducerea locala, fie ca deranjezi conducerea centrala. Am crezut ca dupa plecarea lui Dragnea CEx-ul PSD nu va mai face executii staliniste dar aceasta metoda continua”, a scris primarul Cosmin Necula pe pagina lui de Facebook.

Necula sustine ca presedintele PSD Bacau, europarlamentarul Dragos Benea, a cerut excluderea sa din partid pentru ca si-a exprimat liber punctul de vedere.

„Din pacate, conducerea actuala a PSD pretinde supunerea fara cracnire in detrimentul demnitatii si respectului de sine. Sunt si voi ramane un om de stanga. Respect si apreciez colegii din PSD. Acest partid a facut si lucruri bune in care cred in continuare. Si stiu ca sunt oameni in PSD care nu sunt de acord cu acest tip de excluderi. Legea pumnului in gura nu este o explicatie acceptabila. Nu este niciodata o explicatie”, a mai scris Cosmin Necula.

Comitetul National Executiv al PSD a decis, in sedinta de marti, excluderea din partid a primarului municipiului Bacau, Cosmin Necula.

Pe 29 septembrie, Comitetul Executiv al PSD Bacau a decis dizolvarea biroului politic local de conducere si retragerea sprijinului politic pentru primarul Cosmin Necula, dupa ce acesta a adus o serie de critici Guvernului Dancila cu privire la alocarea fondurilor catre administratia locala.

In cadrul aceleiasi sedinte, deputatul Lucian Sova a fost numit presedinte interimar al filialei, iar deputatul Costel Dunava a fost numit presedinte executiv.

In ultima saptamana de campanie electorala a primului tur de alegeri prezidentiale, primarul municipiului Bacau a anuntat ca il sustine pe Mircea Diaconu.

Klaus Iohannis a castigat alegerile in judetul Bacau cu un procent de 36,6%, iar Viorica Dancila s-a clasat pe locul doi, cu 25,4%.

A doua zi dupa alegerile prezidentiale, Cosmin Necula a scris, pe pagina lui de socializare, ca multor membri ai PSD „le-a fost rusine sa traga” in campania electorala pentru Viorica Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: