pagina verde

In ultimii 20 de ani, 570.000 de oameni au murit pe intreaga planeta din cauza schimbarilor climatice. Si Romania este pe lista

Schimbarile climatice au agravat, dupa cum se vede si in Valncia, Spania, in aceste zile, cele mai severe zece evenimente meteorologice, cu cel mai mare numar de morti din ultimii 20 de ani, contribuind la moartea a peste 570.000 de oameni pe intreaga planeta, potrivit unei analize realizate de oameni de stiinta. Si Romania se afla pe lista tarilor unde s-au inregistrat decese din cauza evenimentelor meteo extreme, potrivit agentiilor media care preiau date ale World Weather Attribution.

Concluziile studiului realizat de climatologi „subliniaza cat de periculoase au devenit deja evenimentele de vreme extrema,” in contextul unei incalziri cu doar 1,3 grade Celsius a temperaturii globale in comparatie cu nivelurile preindustriale.

Analiza subliniaza, de asemenea, urgenta reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera care determina cresterea temperaturilor si fenomene suplimentare de vreme extrema, au spus cercetatorii, potrivit dpa, preluata de Agerpres.

In prezent, omenirea se indreapta spre o incalzire cu 3 grade Celsius pana la sfarsitul acestui secol – un nivel catalogat recent de secretarul general al ONU drept „catastrofal”.

Evaluarea a fost realizata de reteaua stiintifica World Weather Attribution si este publicata cu prilejul celei de-a 10-a aniversari de la infiintarea sa, in 2014.

Raportul isi propune o analiza a impactului schimbarilor climatice asupra evenimentelor de vreme extrema din perioada care a urmat. Marcheaza totodata implinirea a 20 de ani de la primul „studiu de atribuire” – care a atribuit un rol schimbarilor climatice in cadrul unui eveniment meteorologic – si care a fost publicat de oamenii de stiinta britanici in 2004, cu prilejul valului de canicula devastatoare din 2003, ce a dus la moartea a 70.000 de persoane in Europa.

Multe decese puteau fi prevenite

Cele mai devastatoare zece evenimente, care au dus la moartea a cel putin 576.042 de persoane, includ trei cicloane tropicale, patru valuri de canicula, o seceta si doua inundatii.

Este mentionat si valul de caldura din 2022, care a afectat mare parte din teritoriul Europei – inclusiv Marea Britanie, unde s-au inregistrat temperaturi record de 40 de grade Celsius – si care a dus la zeci de mii de decese pe continentul nostru.

Potrivit evaluarii, schimbarile climatice au crescut de mai multe ori probabilitatea de producere a temperaturilor extreme din acea vara si a determinat cresterea acestora cu pana la 4 grade Celsius.

Analiza mentioneaza valurile de canicula din Europa produse in 2015 si 2023, cel din urma aducand temperaturi in vestul zonei mediteraneene care ar fi fost „imposibile” in absenta schimbarilor climatice.

In cazul tuturor celor zece evenimente „vedem amprentele schimbarilor climatice”, care au sporit intensitatea si probabilitatea fenomenelor, au spus oamenii de stiinta.

Cercetatorii avertizeaza ca bilantul deceselor este „mult subevaluat”, intrucat este posibil sa fi existat cateva milioane de decese asociate valurilor de caldura si care nu au fost raportate in statisticile oficiale.

„Schimbarile climatice nu sunt o amenintare indepartata”, a spus Friederike Otto, cofondatoarea si directoarea World Weather Attribution, la Centrul pentru politica de mediu din cadrul Imperial College din Londra.

„Au agravat evenimentele meteo extreme care au dus la moartea a peste 570.000 de persoane. Studiul ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru liderii politici care sustin in continuare combustibilii fosili ce provoaca incalzirea planetei si distrug vieti. Daca ardem in continuare petrol, gaz si carbune, suferinta va continua”, a adaugat ea.

Potrivit cercetatorilor, multe dintre decesele cauzate de vremea extrema puteau fi prevenite.

Statele ar trebui sa accelereze eforturile de pregatire, inclusiv implementarea unor sisteme de avertizare timpurie si cresterea rezistentei oraselor prin masuri precum zone umede, terase verzi, paduri urbane si adaposturi pentru situatii de urgenta, dar si sa se asigure ca infrastructuri precum barajele sunt rezistente in fata schimbarilor climatice.

Insa exista anumite limite in privinta capacitatii de adaptare a comunitatilor la unele dintre cele mai extreme evenimente produse la nivel global si care vor deveni mai frecvente pe masura ce utilizarea combustibililor fosili vor cauza in continuare cresterea temperaturilor globale, au mai spus autorii raportului.

„Bilanturile masive de morti pe care le tot intalnim in urmarile evenimentelor meteo extreme arata ca nu suntem pregatiti nici macar pentru o incalzire cu 1,3 grade, ca sa nu mai vorbim de 1,5 grade sau de 2 grade”, a declarat Roop Singh, de la Centrul Climatic Crucea Rosie – Semiluna Rosie.

„Fiecare tara trebuie sa se pregateasca pentru viitor. A investi in sisteme de avertizare timpurie, modernizarea infrastructurii depasite si reorientarea politicilor pentru a-i sustine pe cei mai vulnerabili sunt actiuni-cheie care pot reduce drastic impactul vremii extreme.

Dar in ultima instanta, trebuie sa reducem emisiile. Cu fiecare fractiune de grad de incalzire, vom fi martorii mai multor evenimente care vor bate recorduri si care vor impinge statele la limita, indiferent de cat de pregatite vor fi”, a mai spus el.

Evenimente meteo catastrofale

Evenimentele meteorologice cu cel mai mare numar de morti din ultimii 20 de ani, toate agravate de schimbarile climatice, sunt urmatoarele:

2007: ciclonul Sidr, Bangladesh, care a provocat 4.234 decese

2008: ciclonul Nargis, in sudul Myanmar, 138.366 decese

2010: canicula, vestul Rusiei, 55.736 decese

2011: seceta, Somalia, 258.000 decese

2013: inundatii, Uttarakhand, India, 6.054 decese

2013: taifunul Haiyan, Filipine, 7.354 decese

2015: val de canicula in Europa, Franta, 3.275 decese

2022: val de canicula in Europa, Italia, Spania, Germania, Franta, Grecia, Romania, Portugalia, Marea Britanie, 53.542 decese

2023: val de canicula in Europa, Italia, Spania, Germania, Grecia, Franta, Romania, 37.129 decese

2023: furtuna Daniel, Libia, 12.352 decese.

2024: furtuna DANA, Spania

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Ciolacu, reactie violenta in cazul Sorina Docuz: „Nu m-a vizitat acasa. Este o mizerie. A ajuns presedintele PNL sa dea adresa primului ministru la televizor?”

Reactie violenta a lui Marcel Ciolacu, intr-un interviu difuzat sambata, la Prima TV, in legatura…

22 de minute ago

Ciolacu: „Iohannis ne-a rugat sa venim la guvernare, era haos in tara”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a sustinut, intr-un interviu pentru Prima TV, ca PSD a ajuns…

6 minute ago

Din Transilvania pana in New Jersey, iata noua dintre cele mai bantuite paduri din lume

Daca esti prins intr-o casa bantuita, macar ai speranta ca poti scapa pe vreo fereastra…

28 de minute ago

Liderul Iranului, Ali Khamenei, ameninta: “Statele Unite si Israelul vor primi fara indoiala un raspuns zdrobitor”

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat sambata ca Statele Unite si Israelul vor…

O oră ago