In Voluntari se nasc genii: „Unul dintre primele cuvinte rostite de fiul meu, Zian, a fost «infrastructura»”, se lauda Gabriela Firea – VIDEO
Fostul primar al Bucurestiului, Gabriela Firea, care este actualul candidat al social-democratilor pentru postul de primar general al Capitalei la alegerile din aceasta vara, a fost invitata la Marius Tuca Show, unde a oferit, printre altele, o declaratie surprinzatoare legata de fiul ei de noua ani, Zian.
Gabriela Firea a povestit ca „viseaza” noaptea proiectele ce trebuie realizate sau care se afla in derulare deja in Bucuresti, asta inca din vremea in care era primar al Capitalei si pana in prezent.
„Pai le visez noaptea (proiectele de infrastructura, n.r.). Le-am visat 4 ani ca primar, le-am visat si pe urma cand nu am mai fost primar.”, a declarat Firea.
Mai mult, fostul primar a declarat ca unul dintre primele cuvinte rostite de fiul ei, Zian, a fost „infrastructura”, deoarece ea sustine ca il pomenea extrem de des in discutiile pe care le purta prin casa.
„Apropo, fiul meu cel mic, Zian, avea doi ani si zicea ‘construim infrastructura’. Deci la doi ani, unul din primele cuvinte spunea ‘infrastructura’, ca ma auzea pe mine vorbind in casa ‘infrastructura, infrastructura, infrastructura’”, sustine Gabriela Firea.
Zian este al doilea copil al Gabrielei Firea si al lui Florentin Pandele, fiind nascut in anul 2015.
Dupa ce a fost anuntata in pozitia de candidat al Partidului Social Democrat pentru postul de primar al Capitalei, Gabriela Firea s-a declarat optimista in sansele pe care le are, in sustinerea pe care o ofera liderul partidului, Marcel Ciolacu, si spune ca Bucurestiul „arata mult mai rau decat acum patru ani”.
„Am incredere in sansele mele, pentru ca Bucurestiul arata mult mai rau decat acum patru ani, ca este foarte multa mizerie, sunt foarte multe gropi, sobolani pe strazi, parcurile insalubre, nu s-a mai facut nimic cu transportul public in comun, reteaua de termoficare este deteriorata, doi ani nu s-au folosit cele 300 de milioane de euro, fonduri europene, obtinute de echipa mea si atunci este normal, prin comparatie, bucurestenii sa considere ca am avut un mandat mai bun si sa ma intorc la primarie pentru a imi continua proiectele si pentru a veni cu proiecte noi”, a explicat Firea.