news

Inca un celebru inculpat scapa cu ajutorul CCR. Toate probele furnizate de SRI au fost anulate

Vasile Astarastoae, fost presedinte al Colegiului Medicilor din Romania si fost rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, a scapat de acuzatiile DNA dupa ce judecatorii au anulat probele din dosar obtinute cu ajutorul serviciilor secrete. De asemenea, judecatorii au decis ca o parte din acuzatii sunt prescrise, dupa opt ani de la inceperea procesului.

Medicul Astarastoae fusese condamnat in faza de fond la 2 ani de inchisoare cu suspendare si primise interdictia de a ocupa o functie publica pe durata maxima, respectiv 10 ani. Decizii de achitare au fost date si in cazul altor 10 persoane si 3 societati comerciale. Sentinta definitiva apartine Curtii de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava a anulat toate probele stranse cu ajutorul serviciilor secrete, SRI sau DIPI, in acest dosar, in perioada 2010-2011, interceptari telefonice si filaje, in baza unor decizii CCR din 2017 si 2019, informeaza ziare.com.

„Admite cererile de constatare a nulitatii absolute a actelor procedurale prin care s-a pus in aplicare, in cauza, procedeul probatoriu al supravegherii tehnice”, se arata in minuta instantei.

Potrivit minutei, printre probele excluse din dosar se numara si: 102 note de redare, procese verbale de redare si certificare a inregistrarilor convorbirilor telefonice, efectuate de catre SRI ori de catre organele de politie judiciara din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Iasi.

„In aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale nr. 22/2018 si nr. 26/2019, dispune distrugerea unui numar total de 31 suporturi optice continand inregistrarea convorbirilor telefonice (26 suporturi, create de catre SRI) si in mediul ambiental (5 suporturi, create de catre SIPI), indepartarea de la dosarul cauzei a inscrisurilor (in copie ori in original, dupa caz) aratate la literele a-d din paragraful precedent si inlaturarea lor ca mijloace de proba, cu eliminarea redarii continutului convorbirilor si a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul intocmit in dosarul nr. 114/P/2010 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi si din continutul sentintei penale apelate”.

Curtea de Apel Suceava a explicat ca, in cazul abuzului in serviciu, retinut in sarcina lui Astarastoae, medicul a fost achitat in baza articolului potrivit caruia nu exista probe ca a savarsit infractiunea.

Medicul Vasile Astarastoa a declarat pentru publicatia Buna Ziua Iasi ca acest proces le-a distrus carierele unor colegi mai tineri care au fost implicati in dosar.

„Ma bucur ca s-a terminat, dupa ce am fost atatia ani balacariti. Timp de 9 ani, nu mi-a fost usor. Datorita (sic!) acestui dosar am facut infarct. Ma bucur ca s-a terminat.

Dintr-un anumit punct de vedere, adica din punct de vedere profesional, acest caz m-a prins la pensie, insa pentru ceilalti a fost mult mai greu, deoarece sunt tineri. Ei se aflau in plina activitate profesionala, iar acest dosar le-a distrus orice dezvoltare profesionala. Ma refer la Daniela Drugus si Adrian Ciureanu… Vreau sa uit”, a spus fostul rector.

In decembrie 2011, Vasile Astarastoae a fost trimis in judecata de DNA pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, tentativa la folosirea de documente ori declaratii false, care are ca rezultat obtinerea de fonduri europene si acuzatia de conflict de interese.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Guvernul Ciolacu a facut public documentul trimis de Ucraina in legatura cu Simion: „Actiuni contra intereselor nationale ale Ucrainei”

Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…

5 ore ago

Polonia, a doua tara occidentala dupa Suedia care urmareste sa restabileasca prezenta diplomatica permanenta in Coreea de Nord

Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…

5 ore ago

Noul director al British Museum este in favoarea unui „parteneriat mai degraba decat o discutie privind proprietatea” in legatura cu sculpturile Partenonului

Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…

5 ore ago

Rares Bogdan acuza: „Ciolacu minte in legatura cu documentul ‘declasificat’ din Ucraina”. Miscarea ar fi fost premedita din luna februarie si este in favoarea lui Simion

Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…

2 ore ago

Guvernul grec ia in considerare stimulente pentru proprietarii care ofera spre inchiriere locuinte pe termen lung

Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…

5 ore ago

Scholz l-a informat pe Iohannis despre discutia cu Putin. Iohannis: „Germania este un aliat de incredere al tarii noastre”

Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…

3 ore ago