Inca un general a fost arestat in Turcia la ordinul lui Erdogan. Este acuzat ca are legaturi cu tentativa de puci din 2016

externe

Autoritatile turce au anuntat marti ca au arestat 27 de persoane, printre care militari destituiti anterior, suspectati de legaturi cu predicatorul Fetullah Gulen, pe care presedintele turc Recep Tayyip Erdogan il acuza ca a orchestrat tentativa de puci din 2016, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Aceste 27 de persoane, printre care un general si doi ofiteri de armata deja victime ale unor epurari ce au urmat loviturii de stat ratate, au fost arestate la Ankara si la Istanbul, iar alte sapte persoane inca sunt cautate, potrivit agentiei turce Anadolu.

Operatiunea, intreprinsa in cinci provincii turce, vizeaza membri ai armatei si ai sistemului judiciar care sunt apropiati sau simpatizanti ai „organizatiei teroriste Feto”, acronim utilizat de regim pentru a desemna miscarea lui Fetullah Gulen.

Un raid precedent, in octombrie, a dus la arestarea a peste 700 de persoane suspectate ca au participat la activitati financiare ale miscarii Feto.

Altadata aliat pretios al lui Erdogan, Fetullah Gulen, instalat in SUA de peste 20 de ani, a fost acuzat de autoritatile turce ca a raspandit acuzatii de coruptie impotriva guvernului sau in decembrie 2013, cand Erdogan era inca prim-ministru.

Fetullah Gulen, azi in varsta de 81 de ani, este considerat de presedintele Erdogan instigatorul tentativei de lovitura de stat din iulie 2016.

De atunci, autoritatile turce au operat peste 300.000 de arestari, in special in randurile politiei, justitiei si armatei, precum si printre intelectuali si jurnalisti.

Turcia le cere Suediei si Finlandei sa-i extradeze pe militantii pro-Gulen care locuiesc pe teritoriul lor, facand din aceasta extradare o conditie pentru ratificarea de catre Parlamentul Turciei a aderarii celor doua tari nordice la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: