Inca un general rus ucis in Ucraina, Zelenski confirma. Ucraina are un comando special care „se uita dupa generali de rang inalt, piloti, comandanti de artilerie”
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat miercuri ca inca un general rus a fost ucis in timpul luptelor de pe teritoriul tarii sale, transmite BBC, citat de Agerpres.
Zelenski nu i-a dat numele, insa un consilier al Ministerului de Interne ucrainean a declarat ca general maior Oleg Mitiaev a fost ucis de batalionul ultranationalist Azov. Presa ucraineana a scris ca generalul Mitiaev a fost ucis in apropiere de orasul-port Mariupol (sud).
Ar fi al patrulea general rus ucis in Ucraina, ceea ce i-a facut pe unii sa se intrebe de ce ofiteri de rang inalt din armata rusa ajung atat de aproape de linia frontului. Analistii sunt de parere ca circa 20 de generali conduc operatiunile ruse in Ucraina, ceea ce inseamna ca, daca toate decesele sunt confirmate, o cincime din generalii Rusiei desfasurati in Ucraina au fost ucisi in actiune.
Fiind vorba despre pierderi atat de mari, unii experti cred ca nu este posibil ca toti acesti generali sa se fi aflat in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, ci ca mai degraba Ucraina are ca tinta ofiteri rusi de rang inalt.
„Nu cred ca este un accident. Unul este un accident, dar cand sunt atat de multi, (e clar ca) sunt vizati”, a declarat pentru BBC Rita Konaev, de la Universitatea Georgetown.
Intr-o discutie cu Wall Street Journal, o persoana din anturajul lui Zelenski a declarat ca Ucraina are o echipa de informatii militare care are ca obiectiv tintirea comandantilor armatei ruse in Ucraina.
„Se uita dupa generali de rang inalt, piloti, comandanti de artilerie”, a declarat persoana cotidianului american.
Dat fiind ca fortele armate ucrainene sunt depasite numeric de cele ruse, vizarea unor comandanti de rang inalt ar putea fi o parte importanta a razboiului informational, spune Konaev. „Presupunand ca sunt intr-adevar vizati intentionat, aceasta alimenteaza moralul Ucrainei. Apare sentimentul de victorie. Care inspira”, explica Konaev.
Dar pentru ca Ucraina sa poata lua la tinta ofiteri rusi, trebuie ca mai intai sa stie unde se afla acestia. Analistii spun ca Rusia a folosit canale deschise de comunicatii care ar fi putut oferi indicii despre locul in care se afla anumite tinte.
„Daca rusii folosesc telefoane mobile sau aparate de radio analog pentru a comunica cu ofiteri de rang inalt, atunci ucrainenii primesc totul pe tava”, explica analistul in probleme de aparare Konrad Muzyka de la Rochan Consulting.
Dupa moartea unui alt inalt ofiter rus – general maiorul Vitali Gherasimov – Ucraina a dat publicitatii o inregistrare despre care a spus ca ar contine o conversatie intre doi ofiteri de securitate rusi care comentau moartea generalului si se plangeau ca reteaua lor de comunicatii codate nu functiona.
Este neobisnuit ca ofiteri de rang inalt sa se puna in pericol apropiindu-se atat de mult de campul de lupta, insa surse occidentale cred ca au facut acest lucru pentru a avea un oarecare control asupra operatiunilor care, cel putin in anumite zone, s-au impotmolit serios.
Totodata, armata rusa este in mod traditional prost structurata, in sensul ca numarul de cadre de conducere depaseste numarul de subalterni, iar ofiterii conduc adesea activitatile de zi cu zi, a declarat Muzyka. Cu toate ca aceasta situatie incepe sa se schimbe, ea ar putea explica de ce generalii au simtit nevoia sa conduca operatiunile direct de pe front.
„In ultimii ani a existat o schimbare majora pentru a-i forta pe comandantii de batalioane sa gandeasca independent pentru a avea libertatea de a lua decizii. Dar aceasta abordare a fost introdusa abia acum trei ani, deci este posibil sa nu fi avut inca efect asupra performantelor lor”, apreciaza Muzyka.
Detaliile legate de moartea generalilor nu sunt clare, iar obtinerea de informatii solide de pe teren este dificila. S-a presupus ca au fost prinsi in luptele de pe linia focului, dar nu trebuie sa fie neaparat asa, spune Konaev. „Nu inseamna neaparat ca generalii erau chiar pe linia frontului. Poate ca erau in tranzit sau inspectau liniile de aprovizionare de exemplu”, a declarat ea pentru BBC.
Cine erau cei patru generali rusi morti in Ucraina
BCC face o trecere in revista a generalilor pierduti de Rusia. Astfel, general maiorul Oleg Mitiaev ar fi murit undeva in apropiere de Mariupol, oras-port in sud-estul Ucrainei unde s-au dus pana acum cele mai grele lupte si care este asediat de fortele ruse. Batalionul ultranationalist ucrainean Azov sustine ca l-ar fi ucis. Mitiaev era comandantul diviziei 150 motorizate puscasi a armatei ruse, o unitate relativ noua, formata in 2016, cu baza la Rostov, regiune aflata in apropierea frontierei ucrainene. Ucraina sustine ca unitatea a fost creata pentru a lua parte la conflictul din regiunile din estul Ucrainei, controlate de separatisti, desi Rusia neaga ca armata sa ar fi fost implicata in luptele de acolo.
General maior Andrei Kolesnikov, comandantul armatei a 29-a combinata a Districtului Militar de Est din regiunea Transbaikal, a fost ucis in lupta la 11 martie, potrivit unor surse oficiale ucrainene. Nu sunt precizate circumstantele mortii sale. Dupa ce Kolesnikov a devenit al treilea general rus cazut pe campul de lupta in Ucraina, potrivit informatiilor disponibile, un oficial occidental a declarat agentiei Press Association ca armata rusa ar suferi din cauza moralului scazut si de aceea ofiteri de rang inalt se apropie tot mai mult de linia frontului.
General maiorul Vitali Gherasimov, sef de stat major si prim-adjunct al comandantului Armatei 41 a Districtului Militar Central al Rusiei, a fost ucis la 7 martie la periferia orasului Harkov (est), potrivit Ministerului Apararii ucrainean. Harkov, situat in apropiere de granita rusa, a fost tinta atacurilor constante ale fortelor ruse. Armata ucraineana a dat publicitatii o inregistrare a ceea ce a afirmat ca ar fi o convorbire dintre doi oficiali ai serviciilor de securitate ruse care discutau despre moartea lui Gherasimov si se plangeau ca retelele lor de comunicatii securizate nu mai functionau in Ucraina. Gherasimov a fost implicat in cel de-al doilea razboi cecen, in operatiunea militara rusa in Siria si in anexarea ilegala de catre Rusia a provinciei ucrainene Crimeea in 2014.
General maiorul Andrei Suhovetki, comandantul adjunct al unitatii conduse de Gherasimov, ar fi fost ucis de un lunetist la 3 martie. La fel ca si Gherasimov, Suhovetki a participat la operatiunile militare ale Rusiei in Crimeea si Siria. Spre deosebire de celelalte cazuri, moartea lui Suhovetki a fost relatata in presa rusa, iar presedintele rus Vadimir Putin a confirmat intr-un discurs ca un general rus a murit in Ucraina.