Inca un Su-25 rusesc a fost doborat, marti, in Herson. Partizanii ucraineni au identificat si 20 de iranieni care ii ajuta pe rusi sa lanseze drone kamikaze
Aparatorii ucraineni au doborat un avion de atac rusesc Su-25 in regiunea Herson in dimineata zilei de 18 octombrie, a anuntat Iurii Ihnat, purtatorul de cuvant al Comandamentului Fortelor Aeriene al Fortelor Armate ale Ucrainei.
„Comandamentul aerian Pivden (Sud) a doborat un Su-25 al Rusiei in regiunea Kherson acum 15 minute. Minus un avion inamic”, a subliniat Ihnat, citat de Pravda.
Ihnat a mai adaugat ca sase drone kamikaze de fabricatie iraniana au fost doborate pe frontul de sud in cursul noptii; o alta a fost doborata in zona de operatiuni a Comandamentului Aerian Skhid (Est), [in zona – n.r.] mai aproape de Dnipro.
De asemenea, au fost doborate patru rachete de croaziera Kalibr.
Potrivit informatiilor obtinute de partizanii ucraineni, pe teritoriul regiunii Herson au fost detectati pana la 20 de instructori din Iran, anunta Centrul ucrainean pentru Rezistenta Nationala din cadrul Fortelor pentru Operatiuni Speciale ale Fortelor Armate ale Ucrainei pe Telegram
De asemenea, iranienii ajuta la lansarea de drone kamikaze Shahed-136 din Crimeea. Instructorii se afla in poligonul Chauda, un aerodrom militar din Kirovske si in apropiere de Capul Takhankut.
Potrivit datelor Centrului, dronele sunt transportate in camioane KamAz sau URAL.