Incendiu la un bloc din Capitala. Doua persoane au decedat
Pompierii bucuresteni au intervenit, sambata, pentru stingerea unui incendiu produs la etajele 7 si 8 ale unui bloc de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Doua persoane au decedat.
Echipajele SMURD au acordat primul ajutor unui numar de 10 victime adulte si 1 copil. Un barbat in varsta de 50 de ani si o femeie asupra careia s-au facut manevre de resuscitare, au decedat, din pacate.
Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apa si spuma, 2 autospeciale de interventie si salvare de la inaltime, 2 autospeciale de descarcerare si 8 ambulante SMURD si 1 autospeciala pentru transport victime multiple.
Incendiul a fost lichidat, insa traficul a fost restrictionat in zona.