Incendiul din Bucuresti, in care au murit doi oameni, ar fi fost provocat. Autoritatile continua ancheta

news

Un barbat si o femeie au murit sambata dupa-amiaza, in urma incendiului violent izbucnit intr-un apartament de la etajul 7 al unui bloc din Capitala. De asemenea, un copil a ajuns la spital, iar alte 9 persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale la fata locului.

Fiindca a fost vorba de multe persoane implicate, iar focul se extinsese si la fatada cladirii, in zona au fost prezente forte impresionante de la ISU. Incendiul a izbucnit la etajul 7 al blocului, aflat in sectorul 3 al Capitalei. Flacarile au fost atat de puternice incat au afectat si fatada, la nivelul superior al cladirii.

Conform, ProTv, printre martorii evenimentului din bulevardul 1 Decembrie 1918, au fost vehiculate pareri conform carora tragedia ar fi fost provocata. Astfel, o femeie a spus, la locul incidentului: „Vecina de vizavi a dat foc, tot a spus de o saptamana ca da foc la casa. Pe mine m-a scos un pompier din casa.”

In apartamentul care a luat foc, salvatorii au gasit o femeie de 73 de ani si un barbat de 57 de ani. Niciunul dintre ei nu mai era in viata. Barbat: „I-a gasit carbonizati in casa pompierii.” La fata locului a fost o ampla mobilizare de forte.

Daniel Vasile, purtator de cuvant ISU Bucuresti a declarat: „Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apa si spuma, doua autospeciale pentru interventie la inaltime, doua autospeciale de descarcerare.”

10 locatari au fost scosi de pompieri din apartamentele de la etajele 7 si 8 si au primit ingrijiri medicale la fata locului. Unul dintre ei, un copil, a fost transportat apoi la spital. Autoritatile fac acum ancheta pentru a lamuri de la ce a pornit incendiul.

Doi morti in urma unui incendiu in Capitala, au luat foc apartamente situate la etajele 7 si 8

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: