Incepe razboiul in Coalitie. Rares Bogdan vrea sa-l dea afara pe PSD-istul de la ANRE: „Solicit o intrunire de urgenta a coalitiei. Domnii de la ANRE submineaza statul roman si autoritatea Guvernului Romaniei, a prim-ministrului”

politica

Rares Bogdan, Marcel Ciolacu, santaj, masuri fiscale, taxe, Mihai Viteazu, Cuza

Europarlamentarul Rares Bogdan a anuntat, vineri, la Digi24, ca va solicita, luni, in calitate de prim-vicepresedinte al PNL, o intrunire de urgenta a coalitiei si punerea pe ordinea de zi de saptamana viitoare, de catre Parlamentul Romaniei, a revocarii intregului Consiliu de Conducere al ANRE. Rarel Bogdan a spus ca atitudinea ANRE, in momentul acesta, este una care submineaza statul roman, loveste in credibilitatea primului-ministru si a coalitiei de guvernamant si necesita o reactie rapida atat din partea PNL cat si a celor din PSD si UDMR. Presedintele ANRE este pesedistul Dumitru Chirita, fost parlamentar.

”Duminica dupa-amiaza sau luni solicit, in calitate de prim-vicepresedinte al partidului de guvernamant, o intrunire de urgenta a coalitiei si punerea pe ordinea de zi de saptamana viitoare, de catre Parlamentul Romaniei, a revocarii intregului Consiliu de Conducere al ANRE”, a spus Rares Bogdan.

El a precizat: ”Ii avertizez pe cei care spun ca lucrul este imposibil ca in Spania, cu o situatie precedenta, colegii nostri spanioli au trecut la la desfiintarea ANRE si la reinfiintare”.

”Domnii de la ANRE, in momentul asta, submineaza statul roman si autoritatea Guvernului Romaniei, a prim-ministrului si a nu mai putin de cinci ministri care au semnat aceasta Ordonanta”, a acuzat Rares Bogdan in interventie.

Reactia lui Rares Bogdan a venit in contextul in care Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), arbitrul pietei energetice din Romania, a avertizat Guvernul intr-o nota ca ordonanta de urgenta adoptata joi pentru plafonarea facturilor incalca flagrant regulile europene pentru ca limiteaza comertul comunitar cu energie, potrivit unui document consultat de G4Media.

Rares Bogdan s-a lansat intr-un atac la adresa presedintelui ANRE.

”Domnul Chirita, de la ANRE, se joaca cu focul, cu piata de energie din Romania si cu sufletele si inimile romanior, care privesc spre ANRE ca spre un reglementator, asa cum exista in tarile europene. Domnul Chirita este cel care a semnat aceasta Ordonanta. Deci, domnul Chirita, presedintele ANRE, a semnat ordonanta”, a spus prim-vicepresedintele PNL, citat de news.ro.

Citeste si: Vanatorul de impostori: „Hai cu facturile tati ca sunt PSD-isti de platit!”. Toate neamurile sefului ANRE lucreaza la ANRE

Rares Bogdan a mai spus ca ”domnul Zsolt, vicepresedintele din partea UDMR, alaturi de domnul Ionescu, de la OPCOM si de ceilalti membri ai Consiliului din ANRE, au participat in ultimele trei saptamani la toate discutiile din cadrul, atat interministerial cat si interinstitutional, la discutiile din coalitia de guvernamant si au participat direct la facerea, la creerea, la construirea, la emiterea acestei ordonante”.

”Deci, domnul Chirita, la ora 18.07 minute si-a pus semnatura, a dat avizul, prin ANRE, pe ordonanta si dupa care si-a pus semnatura pe aceasta ordonanta”, a mai spus el.

”Este absolut incredibil. Atitudinea ANRE, in momentul acesta, este una care submineaza statul roman, care loveste in credibilitatea primului-ministru si a coalitiei de guvernamant si necesita o reactie rapida atat din partea PNL cat si a celor din PSD si UDMR, cu o discutie extrem de clara, care sa duca, pentru ca tot a inceput sesiunea parlamentara, la revocarea intregului Consiliu”, a afirmat Rares Bogdan.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: