India a trimis mai multe nave de razboi la est de Marea Rosie. Ministrul de Externe: „Reputatia in crestere a Indiei justifica implicarea in situatii dificile”

externe

India a desfasurat cel putin o duzina de nave de razboi la est de Marea Rosie pentru a asigura securitatea impotriva piratilor, au declarat oficiali indieni citati de Reuters.

India nu s-a alaturat fortei operative conduse de SUA pentru Marea Rosie si nu are nicio nava de razboi acolo. Dar in prezent are doua nave de razboi de prima linie in Golful Aden si cel putin 10 nave de razboi in nordul si vestul Marii Arabiei, impreuna cu avioane de supraveghere, au declarat oficialii.

Aceasta este cea mai mare desfasurare a Indiei in regiune, au precizat acestia.

Ministrul de externe Subrahmanyam Jaishankar a declarat ca capacitatea, interesele si reputatia in crestere a Indiei au justificat implicarea acesteia in situatii dificile.

„Nu vom fi considerati o tara responsabila atunci cand se intampla lucruri rele in jur si noi spunem ‘nu avem nimic de-a face cu asta'”, a declarat el marti, la un eveniment public.

Alte tari au o prezenta navala in regiune, inclusiv Statele Unite, Franta si China, dar oficialii indieni spun ca prezenta Indiei este cea mai mare.

Oficialii militari si de aparare indieni au declarat ca personalul marinei, inclusiv comandourile speciale, au investigat peste 250 de nave si ambarcatiuni mici in ultimele doua luni, abordand mai mult de 40, in conditiile in care pirateria revine dupa o absenta de sase ani.

Cel putin 17 incidente de deturnare, tentativa de deturnare si abordari suspecte au fost inregistrate de marina indiana de la 1 decembrie, au declarat acestia.

Houthi din Yemen au atacat, incepand din noiembrie, nave in Marea Rosie, parte a unei rute care reprezinta aproximativ 12% din traficul maritim mondial, in ceea ce ei spun ca este un efort de a sprijini palestinienii in razboiul cu Israelul.

O forta operationala condusa de SUA protejeaza navele din Marea Rosie si a lansat in aceasta luna atacuri in Yemen vizand fortele houthi.

Dar expertii indieni au declarat ca conflictul se extinde dincolo de Marea Rosie.

„Houthistii si piratii nu au legatura intre ei. Dar piratii incearca sa foloseasca aceasta oportunitate, deoarece eforturile Occidentului se concentreaza asupra Marii Rosii”, a declarat un oficial din cadrul marinei sub rezerva anonimatului.

Marina indiana face o munca de politie clasica, a declarat Harsh Pant, expert in politica externa la think tank-ul Observer Research Foundation din New Delhi. Aceasta a salvat doi iranieni si a ajutat la salvarea unei nave de pescuit din Sri Lanka in primele doua zile ale acestei saptamani.

In decembrie, a ajutat doua nave comerciale vizate de lovituri aeriene in apropierea zonei economice exclusive a Indiei.

Doi oficiali indieni au declarat ca dronele Shahed 136, fabricate in Iran, au fost folosite in atacurile din decembrie, fara a invinui Teheranul, care a respins imediat acuzatiile SUA care il leaga de aceste atacuri.

Jaishankar a vizitat Iranul in aceasta luna si a abordat problema securitatii maritime.

„In calitate de furnizor de securitate regionala, (Marina indiana) isi demonstreaza din ce in ce mai mult capacitatea de a fi capabila sa isi protejeze nu numai interesele, ci si sa dea incredere jucatorilor regionali ca este dispusa si capabila sa isi asume responsabilitatea regionala”, a declarat Pant.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: