Infectat cu Covid, Neamtu isi face campanie din spital cu masca de oxigen. Presa locala il acuza ca a umblat fara masca
Mihail Neamtu, primul pe lista PMP pentru Camera Deputatilor in Timis, a facut marti seara un live pe Facebook in timp ce se afla in spital, unde este internat pentru ca are coronavirus.
Neamtu s-a filmat in spital purtand o masca de oxigen. „Am avut o durere de cap, de parca ma lovea un ciocanel, nu mai puteam sa merg nici la baie, am venit la spital”, a spus Neamtu.
El a anuntat pe 30 noiembrie ca este infectat.
„Dupa zece zile de autoizolare, am hotarat sa merg la Spitalul Victor Babes sub supravegherea celor mai buni medici Covid19 din Timisoara, coordonati de prof. dr. Virgil Musta. Multumesc pentru urarile si rugaciunile transmise. Sa privim optimisti spre viitor. La multi ani, dragi Romani, oriunde v-ati afla”, a scris Neamtu pe pagina sa de Facebook.
Desi afirma ca a stat in izolare zece zile, pe 28 noiembrie, el a postat, tot pe pagina sa de Facebook, o fotografie electorala, in care apare in Piata Unirii, scrie Banatul meu.
In urma cu 10 zile, Neamtu sustinea o conferinta de presa la Hotel & Argentinian Steakhouse din Timisoara. La conferinta de presa din 20 noiembrie, desfasurata intr-un spatiu inchis, Mihail Neamtu a venit fara masca de protectie, desi toti ziaristii si membrii PMP prezenti purtau masca de protectie. Dupa mai multe minute in care a vorbit cu cei din echipa PMP si a incercat sa fie spiritual cu ziaristi, Neamtu si-a pus masca. Doar dupa ce a fost sfatuit sa faca acest lucru de oamenii din echipa sa.
Cu doar doua zile inainte sa anunte ca este de 10 zile in izolare, Neamtu a postat pe Facebook mai multe fotografii in care se poza prin Timisoara, cu pancarte electorale, alaturi de mai multi colegi. Conform legii toti sunt acum contacti si ar trebui sa intre in izolare.