Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, in sedinta solemna de omagiere a Regelui Mihai, ca incearca sa „construiasca viitorul natiunii” in jurul unor valori promovate de suveran: „Identitatea si demnitatea nationala”.
„Discursul regelui din Parlament poate fi considerat testamentul politic al sau. El a subliniat rolul fundamental al Parlamentului ca institutie a democratiei. In acelasi discurs, a invocat valorile care trebuie sa ne defineasca pe noi, romanii. Dupa libertate si democratie, cele mai importante valori sunt identitatea si demnitatea. Identitatea si demnitatea, nu e intamplator ca tocmai in jurul acestor valori incercam sa construim viitorul natiunii”, a declarat Dragnea in Parlament.
Anterior, presedintele Klaus Iohannis a subliniat ca Regele Mihai a „aparat domnia legii, drepturile si libertatile individuale, a militat pentru institutii solide si pentru ca regulile sa fie durabile, asumate si respectate”.
„Desi a domnit acum mai bine de 70 de ani, principiile sale nu apartin trecutului, ci, dimpotriva, sunt mai actuale ca niciodata. Mihai I a fost un monarh constitutional, care a aparat domnia legii, drepturile si libertatile individuale, a militat pentru institutii solide si pentru ca regulile sa fie durabile, asumate si respectate. Integritatea sa este un exemplu nepretuit, iar cuvintele sale sunt astazi la fel de elocvente. ‘Vom sustine orice om politic’, spunea Regele Mihai in urma cu 17 ani, ‘indiferent de inclinatia lui ideologica, atata vreme cat el sau ea va ramane angajat in respectarea drepturilor omului si a libertatilor individuale, in eliminarea coruptiei, in protejarea tuturor romanilor'”, a spus presedintele in alocutiunea sa.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
"Niciun apel telefonic nu este in masura sa opreasca agresiunea rusa in Ucraina", a declarat…
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…