Infrangere majora pentru Voiculescu la CEDO. In unanimitate, judecatorii au respins ca „inadmisibile” plangerile mogulului legate de condamnare si de confiscarea bunurilor
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi drept inadmisibile cererile depuse de fostul magnat al presei roman Dan Voiculescu cu privire la condamnarea sa pentru spalare de bani si la confiscarea bunurilor sale, informeaza AFP, citata de Agerpres.
Instanta judiciara a Consiliului Europei ”declara, in unanimitate, cererile inadmisibile”, a indicat CEDO intr-un comunicat, precizand ca ”aceste decizii sunt definitive”.
Cererile catre CEDO au fost formulate intr-un prim caz, de catre Dan Voiculescu insusi, iar in al doilea caz de fiicele sale Camelia Rodica Voiculescu si Corina Mirela Voiculescu, si de doua companii romanesti, Compania de Cercetari Aplicative si Investitii S.A. si Grupul Industrial Voiculescu si Compania S.A., potrivit unui comunicat al CEDO.
Dan Voiculescu a fost condamnat in apel in 2014 la zece ani de inchisoare pentru spalare de bani.
Acesta sustinea, in special, ca statul l-a urmarit in justitie ”in scopuri politice” si ca judecatorii nu au fost impartiali.
”Referitor la independenta tribunalelor de proces, Curtea a luat nota ca procedurile nu au fost arbitrare, ca domnului Voiculescu i s-au oferit ocazii rezonabile de a-si prezenta argumentele in proceduri antagonice si ca deciziile adoptate au fost motivate temeinic pe baza faptelor si a legii aplicabile”, a explicat CEDO.
Referitor la confiscarea bunurilor, Curtea considera ca nu s-a constatat nicio eroare de impartialitate din partea judecatorilor.