Categories: externe

Inghesuiala mare in SIRIA. Inca o tara isi baga coada, someaza RUSIA sa inceteze atacurile

Arabia Saudita, unul din principalii adversari ai regimului presedintelui Bashar al-Assad, si-a manifestat profunda ingrijorare in legaturile cu loviturile aeriene ruse in Siria si a cerut Moscovei, prin vocea ambasadorului sau la ONU, Abdallah Al-Mouallimi, sa puna capat acestora, atragand atentia asupra numeroaselor victime civile facute de primele atacuri aeriene ruse miercuri, dupa cum relateaza L’Orient Jour si Francetv.info, citand postul de televiziune Al-Arabia.

‘Delegatia tarii mele isi exprima profunda preocupare fata de operatiunile militare pe care fortele ruse le desfasoara astazi la Homs si Hama, regiuni unde gruparea Statul Islamic nu este prezenta. Aceste atacuri au facut o serie de victime nevinovate. Cerem incetarea lor imediata’, a declarat ambasadorul saudit, vorbind miercuri de la tribuna Natiunilor Unite, in marja reuniunii Adunarii Generale a ONU.

Reprezentantul Riadului a estimat, pe de alta pare, ca o tara nu poate pretinde ca lupta impotriva terorismului gruparii Statul Islamic sprijinind in acelasi timp ‘terorismul regimului sirian’.

Conform Kremlinului, aceste prime raiduri aeriene ruse au vizat miercuri pozitii ale gruparii jihadiste Statul Islamic, dar unele organizatii ale rebelilor sirieni, sustinuti de Occident, afirma ca nu exista militanti ai Statului Islamic in zonele bombardate de aviatia rusa.

Ministerul Apararii din Rusia a postat imagini ale bombardamentelor pe site-ul sau oficial, relateaza joi Francetv.info in pagina sa electronica. ‘Raidurile au lovit tintele cu precizie dupa ce drone ruse au survolat inainte sectoarele’ vizate, a declarat o sursa de securitate rusa, fara a oferi un bilant al victimelor. Ceea ce este sigur, este ca au existat multi morti, in special, in randul liderilor teroristi, a spus sursa, citata de Francetv.info in pagina sa electronica.

La foarte scurt timp dupa lansare, americanii si europenii au exprimat indoieli cu privire la obiectivele alese de Moscova in Siria. Exista ‘indicii potrivit carora loviturile ruse nu au vizat Daesh (acronimul arab pentru Statul Islamic)’, a declarat ministrul de externe francez Laurent Fabius, in timp ce opozitia siriana invoca zeci de morti in randul civililor, informeaza Agerpres.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Dupa 35 de ani, Spitalul de copii din Cluj ramane doar pe hartie. Proiectele mari avanseaza lent

Desi Clujul asteapta de ani de zile constructia unui spital de copii, proiectul ramane la…

6 minute ago

Statele Unite nu exclud cresterea arsenalului lor nuclear, pe fondul inarmarii nucleare fara precedent a Rusiei, Chinei si altor puteri atomice

Washingtonul nu exclude cresterea arsenalului sau nuclear in viitor, insa decizia in acest sens va…

13 minute ago

Elon Musk a devenit si negociator: el a discutat cu un inalt responsabil iranian, vizand reducerea tensiunilor dintre Washington si Teheran

Elon Musk, noul consilier al presedintelui ales al SUA Donald Trump, s-a intalnit luni cu…

28 de minute ago

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

7 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

7 ore ago